Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:16 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a sărbătorit comunitatea de tătari din Constanţa prima zi de Ramazan Bayram

ro

10 Aug, 2013 00:00 4129 Marime text
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) a organizat, joi, cu ocazia primei zile de Ramazan Bayram, o acţiune la care au  fost prezenţi peste 600 de reprezentanţi ai comunităţii, dar şi numeroşi invitaţi, precum ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, primarul Constanţei, Radu Mazăre, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, primarul localităţii Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu.

Potrivit unui comunicat de presă, organizatorii evenimentului au pregătit o serie de surprize pentru participanţi, printre care s-a numărat şi o tombolă, în urma tragerii la sorţi fiind desemnaţi 20 de câştigători ai unei excursii în Delta Dunării, premiu oferit de UDTTMR.
Din cadrul evenimentului nu a lipsit programul artistic susţinut de ansamblurile Yildizlar al filialei UDTTMR Mihail Kogălniceanu şi Cansu, al filialei UDTTMR Techirghiol.

În aceeaşi seară, UDTTMR a organizat toplantî, petrecere tradiţională tătărească destinată tinerilor, la Club Bellagio din staţiunea Mamaia. Aici au fost prezenţi aproximativ 1.500 de participanţi, care au primit numeroase premii în urma tragerilor la sorţi din cadrul tombolelor care au fost organizate.„Sunt foarte bucuros că anul acesta, la această mare sărbătoare a noastră care este Ramazan Bayramul, uniunea a reuşit să mobilizeze atât de mulţi membri ai comunităţii care, în spiritul unităţii, să petreacă împreună. În ambele locuri au participat membri ai comunităţii noastre de toate vârstele, din aproape toate filialele UDTTMR. Este un semn bun pentru comunitatea tătară din România, este dovada clară a faptului că suntem uniţi. Ne-am bucurat foarte mult să avem în mijlocul nostru şi oaspeţi de seamă, precum ambasadorul Marii Britanii, primarul Constanţei sau prefectul judeţului, primari din judeţ, toţi prieteni declaraţi şi confirmaţi ai comunităţii tătare”, a ţinut să menţioneze preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii