Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coronavirus 266 de persoane infectate, internate în județul Constanța

ro

08 Sep, 2020 17:53 1656 Marime text
  • În acest moment, sunt 266 de persoane internate, dintre care 226 din județul Constanța și 40 din alte județe.
 
 De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 1.901 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 48 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 1.336 de pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe).
 
De asemenea, la nivelul județului sunt 757 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.
 
Totodată, un număr total de 121 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.
 
În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 139 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (45), asistenți medicali (57) și personal auxiliar (37).
 
La nivelul județului Constanța au fost incluse 534 de paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. Acestea sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 76 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 64 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 92 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (36 – 34 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (54 – 0 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (74 – 0 ocupate).
 
În ultimele 24 de ore, în unitățile medicale publice din județul Constanța au fost realizate 306  teste RT-PCR.
 
Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.
 
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 96 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 15.200 de lei), dintre care 45 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 5.000 de lei.
 
De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 14 societăți comerciale și PFA.
 
În cursul zilei de ieri, 07 septembrie a.c., peste 700 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 202  persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.
 

„Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică”, transmite Prefectura.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii