Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:05 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constantin Preda a decedat la vârsta de 80 de ani Fostul comandant al navei „Independenţa", ultimul voiaj

ro

23 Mar, 2012 00:00 5281 Marime text
Independenta-deces2.jpgComandatul titular al navei Independenţa, Constantin Preda, a decedat după o lungă suferinţă, miercuri, la ora 18.00.

Pe 28 mai ar fi împlinit 80 de ani. Înmormântarea va avea loc mâine, la ora 12.00, la Cimitirul Central. „Pe Constantin Preda l-am cunoscut în anul 1991, când am început a strânge informaţii despre nava Independenţa. El mi-a oferit informaţii foarte preţioase despre navă, care mi-au fost de un real folos. Constantin Preda a fost marcat de catastrofa de pe nava Independenţa, mai ales că a văzut cadavrele celor 42 de colegi ai săi care au decedat. Despre Constantin Preda pot spune că a făcut parte din casta adevăraţilor comandanţi de nave. Marina Română a pierdut un căpitan desăvârşit", a declarat Constantin Cumpănă, un cunoscut ziarist şi autor de carte. Constantin Preda s-a născut pe data de 28 mai 1932, în comuna Moldoveni, judeţul Ialomiţa. A absolvit Şcoala Militară de Marină din Constanţa (1953) şi Institutul de Marină Civilă din Constanţa (1973). În perioada anilor 1956 - 1961 a fost lector la Şcoala Superioară de Marină. În anul 1969 s-a îmbarcat pe prima navă - „Oltenia", un petrolier de 36.000 tdw. Constantin Preda a mai fost comandant pe navele „Dacia", „Crişana", „Muntenia" (petroliere de 86.000 tdw, construite în Japonia), „Independenţa" - nava-amiral a flotei României, petrolier de 150.000 tdw. Constantin Preda a mai fost comandant pe cargourile „Bacău", „Iaşi", „Deva". După dezastrul navei „Independenţa" a făcut parte din comisia de anchetă pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii catastrofei din noiembrie 1979. Timp de 12 ani fără întrerupere, a fost comandantul petrolierului „Banat", după care au urmat navele „Blaj" (1992, un mineralier de 55.000 tdw) şi din nou „Muntenia" (1993). În anul 1994 s-a pensionat.

Nava Independenţa - „Titanicul" românesc

Nava Independenţa, al cărui comandant titular a fost Constantin Preda, a ars timp de o lună în Marea Marmara, iar 42 din cei 45 de marinari români aflaţi la bord au pierit în explozia de pe ape ce s-a produs la 15 noiembrie 1979. Nava se întorcea din Libia, încărcată cu 95.000 de tone de ţiţei. Trecuseră patru ore şi jumătate după miezul nopţii când petrolierul de mare tonaj a fost lovit în strâmtoarea Bosfor de nava grecească Evriali, comandată de căpitanul Alekos Adamopoulus. Constantin Preda era comandantul titular al navei Independenţa, însă în acel voiaj a fost înlocuit de comandantul Dorinel Mihai, pentru că era în concediu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii