Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:57 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța veche, drumul spre renaștere. Se restaurează Casa cu monogramă, a căpitanului Stănescu (galerie foto)

ro

01 Oct, 2020 00:00 5316 Marime text
  • Casa cu monogramă a căpitanului Stănescu, monument istoric ridicat în 1913, va fi restaurată.
  • Imobilul este înscris în lista monumentelor istorice din Constanța, sub indicativul CT-II-m-B02822, arhitectul clădirii fiind Adolf Linz – primul arhitect-șef al orașului.
  • Beneficiarul lucrărilor a fost căpitanul T. Constantin Stănescu, al cărui nume a rămas în monogramă, arc peste timp, în arhitectura de deasupra ușii de la intrare, ca o gazdă bucuroasă de oaspeți.
Constanța veche, apreciată și deplânsă, deopotrivă, de mulți iubitori ai bătrânului oraș de la malul mării, face pași mici, dar siguri, spre o renaștere timidă.
Casa cu monogramă a căpitanului Stănescu, monument istoric, va fi restaurată. Vestea a fost dată iubitorilor Constanței vechi pe o platformă de socializare virtuală, într-un grup de profil ce reunește oameni care iubesc sincer orașul de la malul mării și care suferă pentru fiecare din mărețele sale edificii, de care nu pare să se mai ocupe nimeni.

În Secțiunea Galerie foto puteți vedea mai multe imagini cu imobilul, astfel cum arată astăzi, înainte de restaurare.
Situată la intersecția străzilor Marc Aureliu cu Sulmona, casa amintește încă, în ciuda amprentelor adânci ale vremurilor grele ce le-a trăit, de măiestria sa de odinioară.
 

Imobil construit de primul arhitect-șef al Constanței

Imobilul a fost ridicat în 1913 și este înscris în lista monumentelor istorice din Constanța, sub indicativul CT-II-m-B02822, arhitectul clădirii fiind Adolf Linz, un nume binecunoscut celor ce apreciază orașul vechi, primul arhitect-șef al Constanței.

Beneficiarul casei a fost căpitanul T. Constantin Stănescu, al cărui nume a rămas în monogramă, arc peste timp, în arhitectura de deasupra ușii de la intrare, ca o gazdă bucuroasă de oaspeți.
Literele „T.S.“ au dănuit peste ani, într-o monogramă ce pare indiferentă la capriciile vremii, abandon sau nepăsare și care i-a adus imobilului apelativul „casa cu monogramă“.
Fațada principală este orientată spre strada Marc Aureliu, iar imobilul are demisol și parter, într-o structură pe care specialiștii în domeniu o numesc neoclasică.
Deși aflată la mai bine de un secol distanță de la momentul în care și-a deschis cu generozitate porțile pentru a-și adăposti locuitorii, casa amintește și acum, în ciuda stadiului avansat de degradare în care se află, de maiestuozitatea ce a însoțit-o încă de la început.

Forme geometrice, lauri, balconașe, detalii arhitecturale ce o fac unică în peisajul constănțean, toate reușesc să nască emoții în cei ce privesc clădiriile cu inima, mai degrabă decât cu ochii.
Tocmai de aceea, formele hâde ale unor desene graffiti nu pot să o urâțească, nu pot să o facă de nerecunoscut ori să îi fure din admirația celor ce o privesc.
Cu atât mai mult, vestea restaurării sale vine să bucure sute de inimi ce bat pentru Constanța veche și care abia așteaptă să vadă orașul renăscut.


Citește și:

#citeșteDobrogea:
Construirea Gării Constanța, în urmă cu șase decenii, a necesitat demolarea a zeci de case englezești (galerie foto 1960)


Inimi din întreaga lume bat la unison pentru Cazinoul din Constanța. Contractul pentru reabilitare ar putea fi semnat înainte de sărbători. Ce spun autoritățile (galerie foto)

Restaurăm istoria și construim viitorul“ Prima clădire din beton armat a României, readusă la viață prin coordonarea inginerului care acum se ocupă de Cazinoul Constanța (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii