Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:18 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Constanţa, un port prea îndepărtat“ Master Planul Portului, veşnicul măr al discordiei între operatorii portuari şi conducerea APM (galerie foto)

ro

02 Jul, 2016 00:00 2977 Marime text
Liga Navală Română, Organizaţia Patronală Operatorul Portuar şi Constanţa Port Business Association au fost, vineri, gazda unei luări de poziţie faţă de mult-discutatul Master Plan al Portului Constanţa.
 
Dezbaterea „Constanţa, un port prea îndepărtat”, găzduită de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură din Constanţa, a fost prezidată de Laurenţiu Mironescu, preşedintele Ligii Navale Române (LNR), Costel Mitu, vicepreşedintele LNR, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ a României, şi Viorel Panait, directorul Comvex SA şi al Organizaţiei Patronale Constanţa Port Business Association. Aşa cum era de aşteptat, centrul discuţiilor a fost Master Planul Portului Constanţa.
 
Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a susţinut cele spuse de Mironescu, statuând, de asemenea, că Portul Constanţa se află într-o involuţie clară în ceea ce priveşte nu doar activitatea, ci mai ales infrastructura. Acesta a adăugat că administraţia Portului a reuşit să facă profit pentru a împărţi şi dividende nu printr-un management performant, ci prin practicarea unor tarife descurajatoare şi nerealiste. „Prea mulţi bani de la Administraţia Portului, aproximativ 75%, merg către autorităţile centrale. Există un autism la nivelul Ministerului Transporturilor în luarea unor decizii privind situaţia din Portul Constanţa”, a afirmat Daraban.
 
„În anul 2015, doar 46% din capacitatea portuară a fost folosită. Dintr-un total de peste 14.000 de nave, doar 5.000 au fost maritime, iar traficul de containere nu s-a ridicat nici la jumătate din maximumul de 1,4 milioane TEU, înregistrat în anul 2007. Taxele portuare, atât ale Administraţiei Căilor Navigabile, cât şi ale Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, sunt de şase ori mai mari decât în Portul Rotterdam”, a explicat Laurenţiu Mironescu, şeful LNR.
 
Costel Mitu, vicepreşedintele LNR, a spus despre Master Planul Portului că este „tactic inutil, strategic depăşit, social nerealist, economic aberant, un document ce condamnă portul la stagnare, care duce la distrugerea comunităţii portuare şi chiar ofensator la adresa limbii române“. Pentru a veni în sprijinul ultimei afirmaţii, acesta a arătat că pasaje întregi din textul Master Planului au fost traduse cu ajutorul instrumentului Google Translate, ducând la inepţii grave. El a mai arătat că pe site-urile elaboratorilor Master Planului, Ernst & Young - Inros Lackner Se, nu se spune niciun cuvânt despre lucrarea de elaborare a acestui plan, însă despre altele, aproape necunoscute, da. Concluzia a fost că este nevoie de un Master Plan, iar Portul Constanţa nu este la primul astfel de proiect. Însă este primul proiect nerealist, din punctul acestora de vedere, fiind nevoie de opiniile mai multor specialişti în domeniu.
 
Organizaţia Patronală apreciază că „Master Planul Portului Constanţa porneşte de la premise parţial greşite, propunând o strategie de dezvoltare care favorizează doar anumite categorii de mărfuri, în detrimentul unei dezvoltări integrate a întregii infrastructuri de transport naval, astfel încât să crească atractivitatea Portului Constanţa faţă de porturile concurente“.
 
Organizaţia portuarilor mai arată că obiectivul propus de consultant, acela ca principalii beneficiari ai Master Planului să fie operatorii portuari, nu are şanse de a fi realizat fără punerea în dezbatere a strategiilor de dezvoltare propuse de Master Plan şi fără reevaluarea sa şi luarea în considerare a tuturor observaţiilor.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii