Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Poliția Locală, chemată în zona peninsulară. Din ce motiv a fost aplicată o sancțiune

ro

14 Jun, 2020 11:09 1833 Marime text

• Tutorele unui minor a fost sancționat în conformitate cu prevederile Legii 61/1991

Serile trecute, Poliția Locală Constanța a fost sesizată cu privire la prezența unui minor nesupravegheat în zona peninsulară.

Colegii noștri s-au deplasat la fața locului și au încercat să afle, din dialogul pe care l-au purtat cu copilul, cum a ajuns acesta să fie exploatat de proprii părinți, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.


Minorul a fost apoi transportat la domiciliu iar tutorele a fost sancționat în conformitate cu prevederile Legii 61/1991.

De câte ori ați observat, în timp ce stăteați împreună cu familia sau prietenii la o terasă, la ore târzii din noapte, copii care încearcă să vă vândă un buchet de flori? De câte ori v-ați întrebat ce caută acel copil pe stradă, singur, când ar trebui să fie în pat, citind dintr-o carte cu povești? Facem apel la constănțeni și turiști ca în cazul în care observă astfel de situații să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală Constanța la numerele de 0241484205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp, se mai precizează în comunicat.


Sursa foto: Primăria Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii