Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:03 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa. Persoanele peste 70 de ani vor circula gratuit cu autobuzele RATC

ro

03 Apr, 2017 14:51 3843 Marime text
Începând de miercuri, 5 aprilie, RATC Constanţa va elibera permise gratuite lunare pentru transportul public de călători persoanelor în vârstă de 70 de ani, indiferent de venituri, cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Constanţa.

Decizia a fost luată ca urmare a adoptării de către Consiliul Local Municipal Constanţa a unei noi hotărâri cu privire la acordarea de facilităţi la transportul în comun de călători pentru persoanele beneficiare din Constanţa. 

Conform RATC Constanţa, eliberarea abonamentelor lunare gratuite se va face la chioşcurile de abonamente RATC în baza buletinului sau a cărţii de identitate. 

Reamintim că la sfârşitul săptămânii trecute, Primăria Municipiului Constanța a decis să acorde gratuitate la transportul public de călători: 

- persoanelor în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri;
- pensionarior cu pensii de până la 1250 de lei inclusiv;
- persoanelor în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri;
- elevilor orfani sau proveniți din casele de copii;
- elevilor cu cerințe educaționale speciale;
- elevilor cu măsură de protecție specială sau tutelă;
- studenților orfani sau proveniți din casele de copii;
- persoanelor cu dizabilități (cu handicap accentuat și grav) și asistenților personali ai acestora;
- nevăzătorilor și însoțitorilor acestora;
- persoanelor cu dizabilități (cu certificat de încadrare în grad de handicap mediu și ușor), pe perioada valabilității certificatului de handicap.

De asemenea, va fi acordată o reducere cu 50% a tarifului standard la abonamentele de transport public de călători, pe una, două sau toate liniile, pentru:
- elevii din unitățile de învățământ obligatoriu, profesional și liceal acreditat/autorizat din municipiul Constanța;
- studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituții de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani;
- personalul didactic și nedidactic încadrat în unitățile de învățământ preuniversitar și universitar din municipiul Constanța;

Totodată, vor beneficia de tarif social, conform tarifelor publicate de operatorul local de transport public:
- titularii și membrii familiilor acestora (adulți și copii cu vârsta peste 7 ani), beneficiari ai prevederilor Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat;
- veteranii și văduvele de război;
- luptătorii pentru victoria Revoluției din 1989;
- șomerii indemnizați și neindemnizați, înregistrați la A.J.O.F.M.

În următoarele 90 de zile Serviciul Public de Asistență Socială și Regia Autonomă de Transport în Comun vor elibera legitimațiile, permisele și abonamentele în baza cărora beneficiarii vor putea circula pe mijloacele de transport în comun.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii