Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Constanța. Accident rutier grav pe bulevardul 1 Decembrie 1918, în zona Kaufland. Un taxi implicat. Cinci persoane rănite, printre care și un copil de doi ani (galerie foto + video)

ro

01 Aug, 2017 19:16 16318 Marime text
Un grav accident rutier a avut loc în această seară în municipiul Constanța, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, în zona magazinului Kaufland. 

Din primele informații în accident a fost implicat un autoturism taxi care a intrat într-un Mazda. 

La fața locului a fost solicitată intervenția pompierilor de la Descarcerare, unul dintre șoferi fiind încarcerat. 

Potrivit ISU Dobrogea, în accident au fost rănite persoane, printre care și un copil. La fața locului intervine exchipajul de la Descarcerare și o autospecială cu apă și spumă. 

Patru echipaje de la Ambulanță au ajuns la locul accidentului. 

Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt împrejurările în care s-a petrecut accidentul. 

În autoturismul Mazda erau trei persoane, șoferul, soția lui și fetiţa de doi ani. Toți trei au fost răniți. Fetița era transportată în scaun special. 

Conform unor martori autoturismul taxi ar fi intrat pe contrasens încercând să evite impactul cu o altă mașină. 

Traficul în zonă a fost oprit până la finalizarea cercetărilor și s-au format coloane de mașini. 

UPDATE: Starea victimelor 

În accidentul rutier produs pe raza municipiului Constanța, pe Bd. 1 Decembrie 1918 – zona magazin Kaufland între două autoturisme (taxi și Mazda), au rezultat cinci victime. 

Potrivit SAJ Constanța, au fost trimise la fața locului două echipaje tip B2 SAJ și unul C2 din stația centrală SAJ Constanța și echipaj descarcerare, iar medicul ajuns la locul solicitării a mai solicitat o ambulanță B2 fiind în total cinci victime, 4 adulți și 1 minor, cu multiple traumatisme, conștiente, cooperante, una dintre victime (șofer taxi) fiind încarcerată. 
 Victimele au fost evaluate și transportate la spital:  
 • o femeie, pasager taxi, – TCC cu plagă de scalp, traumatism membru inferior drept – în observație fractură închisă; 
 • copil, 2 ani și 4 luni, – traumatism membru inferior drept în observație fractură inchisă; 
 • Femeie, mamă minorului, – TCC închis; 
 • bărbat șofer taxi, incarcerat– traumatism toraco-abdominal, traumatism membre inferioare; 
 • bărbat, șofer Mazda – TCC închis, fracturi deschise ammbele gambe.
 
 Toate victimele sunt conștiente, echilibrate hemodinamic, au fost transportate la SCJU Constanța. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii