Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:32 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța 50 de kilograme de materiale pirotehnice, ridicate de polițiști

ro

30 Dec, 2020 16:49 1625 Marime text

 
  • Articolele pirotehnice, în atenția polițiștilor constănțeni.

În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 8 controale, pe raza municipiului Constanța, la agenții economici autorizați în vederea comercializării de articole pirotehnice.

În urma verificărilor, în zona punctului de lucru al unei societăți comerciale au fost identificate 50 de kilograme de materiale pitotehnice din categoriile F1 și F2, care erau comercializate fără îndeplinirea condițiilor legale (lipsa inscripțiilor în limba română). Bunurile au fost ridicate în vederea indisponibilizării.

În urma controalelor, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale conform OG 28/1999, în valoare totală de 4.500 de lei, fiind ridicată în vederea confiscării suma de 411 lei.

Totodată, au fost întocmite trei dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Tot în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - Biroul Investigații Complexe - au efectuat controale, pe raza municipiului Constanța, la societăți comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice. În urma acestora, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale conform OG 28/1999, în valoare totală de 3.000 de lei.

În același context, polițiști din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Medgidia au aplicat 2 sancțiuni contravenționale conform OG 28/1999, în valoare totală de 3.000 de lei, întrucât reprezentanții a două societăți comerciale, din municipiul Medgidia, nu au emis bonuri de marcat fiscale pentru produsele comercializate.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii