Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Judeţean declară război Enel-ului

ro

24 Jan, 2012 00:00 2312 Marime text
cjc-nicusorconstantinescu1.jpgDe sâmbătă, zeci de localităţi au rămas fără curent electric. Alimentarea cu pâine şi alimente s-a oprit. Din cauza avariilor, sunt şcoli ce şi-au trimis copiii acasă întrucât nu au căldură

Copiii nu pot merge la şcoală întrucât unităţile de învăţământ nu au căldură, alimentarea cu pâine şi alimente s-a oprit, telefoanele fixe nu mai funcţionează, instituţiile publice nu-şi pot desfăşura activitatea, alimentele s-au stricat în frigiderele localnicilor şi ale restaurantelor - este un scenariu pe cât de real, pe atât de imposibil de crezut că poate exista în anul de graţie 2012, în judeţul Constanţa. Din cauza întreruperii furnizării energiei electrice pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute, zeci de localităţi nu beneficiază la ora actuală de căldură şi apă potabilă. Consiliul Judeţean Constanţa a făcut ieri publică situaţia alarmantă existentă în judeţ. În mai multe localităţi, curentul electric a fost oprit de sâmbătă şi furnizarea nu a fost reluată nici ieri, după trei zile de la producerea avariilor. Iată numele localităţilor care, potrivit şefului CJC, Nicuşor Constantinescu, nu au curent electric de sâmbătă: Agigea, Lazu, Aliman, Amzacea, Cobadin (Negreşti, Conacu), Corbu (Lumina, Vadu), Dobromir, Istria, Deleni (Şipote), Mihai Viteazu, Seimeni, Topalu, Pantelimon, Topraisar, Târguşor, Vulturu. În alte 46 de localităţi problemele persistă parţial, a menţionat şeful CJC. Totodată, în perioada 21-23 ianuarie, în 32 de localităţi, din cauza sistării alimentării cu energie electrică, RAJA s-a aflat în imposibilitatea de a mai asigura populaţiei apa potabilă. Potrivit unei centralizări RAJA, ieri nu aveau apă potabilă localităţile Pelinul, Osmancea, Ciobăniţa, Topraisar, Credinţa, Urluia, Vâlcele, Mereni, Amzacea, Biruinţa, Furnica, Dunăreni, Dumbrăveni, Mihail Kogălniceanu, Mihai Viteazu, Poiana, Nicolae Bălcescu.

„Italienii de la Enel sunt plecaţi, nu au treabă cu românii"

cjc-conferintacjc.jpgReprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa au anunţat că, împreună cu primarii, vor da în judecată Enel pentru prejudiciile cauzate. Potrivit preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, compania de electricitate îşi bate joc de cetăţeni. Nicuşor Constantinescu susţine că reprezentanţii Enel ar fi trebuit să rezolve problema în 24 de ore, potrivit legii în vigoare. „Nu au avut suficiente utilaje pentru a interveni rapid în tot judeţul. Au apelat la echipe din Ialomiţa, Călăraşi. Directoarea de reţea Dobrogea-Enel, d-na Simona Petre, nu a fost în stare să ne spună cu câte echipe intervin pentru remedierea avariilor", a punctat şeful CJC. „Italienii de la Enel sunt plecaţi, nu au treabă cu românii. Îi interesează să facă profituri uriaşe şi atât. Ei nu-şi respectă contractul de privatizare. Ca atare, nu se ocupă de investiţii, nu au oameni suficienţi şi nici echipamente", mai susţine şeful CJC. Nicuşor Constantinescu a precizat că până să se privatizeze Enel au fost ierni şi mai grele şi nu s-a întâmplat ce se întâmplă zilele acestea la Constanţa. Şeful CJC consideră incalificabil faptul că cei de la dispeceratul companiei nu mai răspund la telefoane, iar zecile de reclamaţii s-au mutat la numărul de telefon 112. „De miercuri vine din nou viscolul şi zăpada. Ce să înţelegem, că situaţia din judeţ va continua?", s-a întrebat retoric preşedintele CJC. Nicuşor Constantinescu consideră că este necesar ca Ministerul Economiei să verifice dacă compania şi-a respectat contractul de privatizare. Cel mai potrivit la ora actuală ar fi renaţionalizarea serviciului, este de părere preşedintele CJC.

„Remedierea situaţiei nu a fost posibilă în 24 de ore"

„Cum să nu ştim câte echipe acţionează în judeţ", a declarat, în replică la cele afirmate de preşedintele CJC, directorul de reţea Dobrogea-Enel, Simona Petre. Potrivit Johannei Scânteie, purtătorul de cuvânt al Enel, remedierea situaţiei nu a fost posibilă în 24 de ore întrucât drumurile au fost blocate, iar accesul la locul avariilor a fost greoi. „La Ivrinezu, spre exemplu, nu s-a putut intra întrucât s-a blocat tractorul în câmp. Ne-a ajutat primarul cu o maşină pentru a putea ajunge la locul avariei", a explicat Johanna Scânteie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii