Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:24 19 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conferință Națională Extraordinară pentru modificarea statutului Liber la proiecte europene pentru UDTTMR

ro

30 Jul, 2014 00:00 1526 Marime text
Peste 300 de membri ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR)  au participat, luni, la Conferință Națională Extraordinară în cadrul căreia au fost aduse câteva modificări la statutul organizației. Potrivit președintelui UDTTMR, Gelil Eserghep, delegații prezenţi la eveniment au aprobat completarea statutului cu prevederi referitoare la derularea, în viitor, a unor proiecte europene.

De asemenea, au fost aduse completări și cu privire la posibilitatea organizării, în cadrul uniunii, a unor cursuri de formare profesională, care să permită membrilor comunității calificarea sau recalificarea pe diferite meserii, ținând astfel pasul cu cerințele de pe piața muncii, dar și cu oportunitățile pe care le oferă proiectele europene. Dintre cei 349 de delegați, au fost prezenți la conferință 317, conferința întrunind astfel cvorumul necesar. „Ne dorim foarte mult să ținem pasul cu politicile Uniunii Europene, iar organizația noastră are, acum, posibilitatea de a accesa fonduri europene și a dezvolta proiecte europene. De aceea a fost nevoie să facem câteva modificări în statutul UDTTMR, care să ne permită să avem deschidere în acest domeniu. Îi asigurăm, pe această cale, pe toți etnicii noștri, că, pentru viitor, ne vom concentra tot mai mult pe astfel de proiecte, prin intermediul cărora ne vom alinia pe deplin standardelor impuse de Uniunea Europeană“, a declarat Gelil Eserghep, președintele UDTTMR.

Ti-a placut articolul?

Comentarii