Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conducerea RAJA îşi va apăra în instanţă salariaţii Doi angajaţi ai regiei de apă, bătuţi în timpul serviciului

ro

20 Aug, 2013 00:00 2119 Marime text
În cursul zilei de vineri, doi angajaţi ai SC RAJA SA au fost agresaţi fizic şi verbal de un locuitor al cartierului Palazu Mare.

Instalatorul Marian Croitoru şi maistrul Nicolae Marincea lucrau la refacerea unui branşament pe strada Poiana Mare, nr. 22, lucrare executată ca urmare a schimbării conductei de alimentare cu apă de pe stradă. Instalatorul se afla în groapă, unde executa branşamentul la noua reţea, iar maistrul îl ajuta cu sculele necesare, de pe marginea lucrării. La un moment dat, a apărut Elvis Radu, care a început să-i înjure pe cei doi angajaţi RAJA şi să-i ameninţe cu bătaia. Scandalagiul s-a repezit la maistrul aflat la marginea gropii şi i-a tras un pumn în cap şi unul în stomac. Acesta a încercat să se ferească, dar nu a reuşit şi a fost lovit în zona urechii stângi şi în zona plexului.

După ce l-a agresat pe maistru, Elvis Radu a pus mâna pe lopata care se afla la marginea gropii şi a încercat să-l lovească pe instalator. La un moment, scandalagiul a luat din trusa de scule al angajaţilor RAJA un ciocan cu care a început să-l lovească pe instalator, reuşind să-l rănească la degetul mare de la mâna dreaptă. Acesta s-a apărat cu lopata şi la un moment dat a reuşit să-i smulgă ciocanul agresorului.  Între timp, alertaţi de strigătele celor doi muncitori, la faţa locului au ajuns mai mulţi locuitori din zonă, printre care şi câţiva cetăţeni de etnie romă, prieteni cu Elvis Radu, care au reuşit să-l îndepărteze pe agresor de locul faptei. Incidentul a fost reclamat la 112, iar cei doi angajaţi RAJA au fost duşi la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa, unde au primit îngrijirile medicale.

La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de la Secţia 2 Poliţie, care a constatat incidentul şi l-a sancţionat contravenţional pe Elvis Radu. Atât maistrul Nicolae Marincea, cât şi instalatorul Marian Croitoru au depus la Secţia 2 Poliţie, pe numele lui Elvis Radu, plângeri penale pentru agresiune, conform Codului Penal. „Mai mult, şi societatea RAJA va depune pe numele agresorului  o plângere penală atât la Secţia 2 Poliţie, cât şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, având în vedere că incidentul s-a produs în timpul programului de lucru. SC RAJA SA va întreprinde toate măsurile legale pentru a preveni asemenea fenomene care conduc atât la vătămarea corporală şi psihică a salariaţilor, cât şi la îngreunarea bunului mers al activităţii societăţii”, a declarat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al SC RAJA SA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii