Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concursul pentru şefia Serviciului de Medicină Legală, motiv de scandal Medicul Marius Popa, la judecată cu Spitalul Judeţean Constanţa

ro

16 Mar, 2015 00:00 2655 Marime text
La Tribunalul Constanţa, pe data de 13 martie, a fost înregistrat dosarul nr. 1622/118/2015, cu obiectul „obligaţia de a face“, materie „contencios administrativ şi fiscal“.

Părţile dosarului sunt Marius Florentin Popa, în calitate de reclamant, şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în calitate de pârât. „Este vorba despre concursul pentru funcţia de şef al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa. Iniţial, concursul fusese anunţat anul trecut, însă a fost amânat. Am semnalat că se încălcă legea. Dar instanţa va decide. Eu m-am înscris încă de anul trecut la acest concurs. Mâine (n.r. - azi) voi decide dacă mă voi prezenta sau nu“, ne-a explicat medicul legist Marius Popa, care a mai ocupat şi în trecut funcţia de şef al Serviciului de Medicină Legală din cadrul unităţii sanitare judeţene. Reamintim că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul „Apostol Andrei“ Constanţa a scos la concurs funcţia de şef Serviciu Judeţean de Medicină Legală Constanţa în decembrie 2014. Ulterior, concursul a fost amânat. Recent, unitatea sanitară a anunţat, din nou, organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de medic-şef al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa. Proba scrisă va avea loc azi, ora 13.00, pentru susţinerea proiectelor de management. Ulterior, pe 17 martie, ora 9.00, se vor desfăşura proba scrisă şi proba clinică sau practică.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii