Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Compania Națională de Investiții a atribuit contractul de dirigenție de șantier pentru Sala de Sport Polivalentă din Constanța

ro

04 Oct, 2019 00:00 2714 Marime text

Compania Națională de Investiții a atribuit prin procedură simplificată contractul de servicii de urmărire și verificare calitativă și cantitativă a execuției lucrărilor de construcții, prin diriginți de șantier autorizați la obiectivul de investiții: „Sala de Sport Polivalentă – 5.000 locuri”.
Valoarea contractului este de 491.000 lei
fără TVA.
Valoarea de mai sus este în conformitate cu Devizul general întocmit de proiectant și aprobat prin Hotărârea nr.619/2016 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Sala de Sport Polivalenta – 5.000 locuri”.

Câștigătorul contractului este societatea Ecoinstal Urban SRL, cu sediul social în București. Asociat unic și administrator al societății este Victor Dumitru Dascălu. Obiectul principal de activitate al societății sunt activitățile de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.

Potrivit Registrului Comerțului, în anul 2018, societatea a înregistrat un profit de 49.839 lei la o cifră de afaceri de 97.062 lei.

„În momentul de față, constructorul este în faza de obținere a autorizației de construire, de îndată ce vom semna autorizația, vom da ordin de începere pentru execuție. Avem un câștigător al licitației organizate de Compania Națională de Investiții, s-a realizat proiectul tehnic, care a generat o documentație ce a fost filtrată de toți avizatorii, are toată paleta de avizare. Vom începe luna viitoare lucrările efective la Sala Polivalentă”, a precizat, recent, primarul Decebal Făgădău.

Primăria Constanța a eliberat încă din 22 februarie 2019 certificatul de urbanism cu numărul 582, aferent proiectului de construire Sală Sport Polivalentă. Construcția sălii va fi realizată de asocierea SC Euromateria SRL, SC Aduro Impex SRL, Conpat SCARL - Delta CON SRL, Research Consorzio Stabile SC ARL.

Valoarea contractului de finanțare este de 67.913.330,34 de lei (cu TVA, cote și taxe incluse), iar durata lucrărilor de proiectare și execuție va fi de 27 de luni (din care 3 luni pentru proiectare). 


Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.

 

Citește și:

Încep lucrările la Sala Polivalentă din municipiul Constanța!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii