Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisia Națională de Drept Internațional Umanitar, reunită la sediul MApN

ro

25 Jun, 2020 15:19 1223 Marime text
  • Reuniunea Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar, la sediul MApN.

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a prezidat joi, 25 iunie, la sediul MApN, cea de-a patra reuniune ordinară a Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar (CNDIU), în cadrul căreia președinția Comisiei a fost predată Ministerului Justiției.

La reuniune au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Ministerului Culturii, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Sănătății, precum și ai Centrului de Drept Internațional Umanitar din cadrul Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, structură care asigură Secretariatul permanent al CNDIU, potrivit MApN.

Discuțiile au vizat, în principal, dezbaterea formei finale a Raportului anual de activitate al CNDIU și aprobarea acestuia, precum și posibilitatea redactării unui Raport voluntar privind implementarea dreptului internațional umanitar în legislația română. Cu acest prilej, au fost analizate principalele activități derulate în domeniul dreptului internațional umanitar în perioada președinției Ministerului Apărării Naționale și modul de îndeplinire a obiectivelor stabilite prin Planul de activități, președintele în exercițiu apreciind, în context, buna colaborare la nivel instituțional a ministerelor implicate.

CNDIU este un organ consultativ al Guvernului, fără personalitate juridică, care își desfășoară activitatea conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 420/2006 privind înfiinţarea şi organizarea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar, cu modificările și completările ulterioare. Președinția anuală a Comisiei este asigurată prin rotație de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne.

Ministerul Apărării Naționale a deținut Președinția CNDIU în perioada 01.04.2019 – 25.06.2020.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii