Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CN APM Constanţa cumpără beton. Iată de ce! (document)

ro

19 Jul, 2017 00:00 1408 Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) va scoate din conturi peste 780.000 de lei pentru achiziţia unei cantităţi de beton, necesară bunei derulări a activităţii de întreţinere şi reparare a platformelor şi a drumurilor din incinta Portului Constanţa.
 
În acest sens, va fi organizată o procedură publică pentru achiziţia de beton, în valoare estimată de 780.600 de lei. Data-limită de depunere a ofertelor este 31.07.2017, ora 15.00. Acestea vor fi evaluate până pe data de 25.08.2017, ora 18.00. Cuantumul garanţiei de participare este de 7.806 lei. Ofertanţii vor face dovada că au furnizat, în ultimii trei ani, produse similare cu cele care fac obiectul achiziţiei, în valoare cumulată de cel puţin 600.000 de lei, la nivelul unuia sau al mai multor contracte.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa responsabile de organizarea, desfăşrarea şi atribuirea procedurii publice sunt: director general - Nicolae Dan Tivilichi; director general adjunct - Marian Tănase; director economic - Daniela Şerban; director coordonator - Ciprian Hanganu; şef Departament Achiziţii Publice - Otilia Ifimov; şef Serviciul Juridic şi Contencios - Tănase Iulian Pepi, şef Sucursală Servicii Port - Vicenţiu Petrescu.

Condiţii de transport şi livrare

Livrarea se va face doar pe baza comenzilor emise de CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, în funcţie de necesarul de moment al companiei. Livrarea produselor se va face în maximum 24 de ore de Ia data primirii comenzii ferme transmise de către achizitor, la termenul şi locaţia indicate de beneficiar, cantitatea maximă care poate fi solicitată fiind de 100 m beton/zi. Comanda se va face de beneficiar către furnizor. Comenzile se vor transmite furnizorului în ziua anterioară livrării şi vor conţine tipul de beton, cantitatea care se va aproviziona şi locul de punere în operă.
 
Transportul produsului va fi asigurat de către furnizor de la staţia de betoane Ia locul de punere în lucrare cu autovehicule corespunzătoare, specifice transportului de betoane, pentru a se asigura calitatea betonului Ia punerea în operă. Fiecare transport de beton va fi însoţit de un bon de livrare, în care vor fi menţionate: numărul bonului şi data întocmirii, betoniera la care s-a preparat betonul, tipul de beton şi volumul, destinaţia betonului, ora plecării din staţie, ora sosirii în şantier, ora începerii şi terminării descărcării.
 
Fiecare livrare de produse va fi însoţită obligatoriu de avizul de însoţire al mărfii, certificate de calitate din care să rezulte marca betonului, caracteristicile betonului proaspăt. Ofertantul va prezenta în maximum 30 de zile de Ia livrare buletinul de încercare eliberat de laboratorul de încercări şi declaraţiile de conformitate. Recepţia calitativă şi cantitativă a betonului se va face Ia punctele de punere în operă, în prezenţa reprezentanţilor ambelor părţi.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această procedură publică.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii