Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:38 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC va relua procedura Nu există nicio ofertă pentru realizarea cadastrului Şcolii Speciale nr. 1 Constanţa

ro

16 May, 2017 00:00 2026 Marime text
Administraţia judeţeană a consultat fără succes piaţa în vederea achiziţiei de servicii de actualizare a planurilor cadastrale şi înscrierea în cartea funciară a extinderii Şcolii Speciale nr. 1 - Complexul de Integrare prin Terapii Specifice. Iniţial, CJC obţinuse Autorizaţia de construire nr. 840/06.04.2009, eliberată de Primăria Municipiului Constanţa în vederea executării de lucrări de extindere la Şcoala Specială nr. 1 cu un corp P+1 E, proiect european derulat prin Programul Operaţional 2007-2013, iniţiat de Consiliul Judeţean Constanţa.
 
Imobilul în cauză (clădire+teren) aparţine domeniului public al judeţului Constanţa conform HCJ 241/20.10.2011 privind însuşirea şi aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului şi se află în administrarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Delfinul“ Constanţa.
 
Consultarea s-a desfăşurat în sistem electronic, orice operator economic/organizaţie profesională având posibilitatea de a transmite informaţii cu privire la aspectele supuse consultării. Data-limită de transmitere a propunerilor a fost 12.052017, însă nu a fost primită nicio ofertă de preţ în vederea determinării valorii estimate pentru serviciile de actualizare a planurilor cadastrale şi înscriere în cartea funciară a extinderii Şcolii Speciale nr. 1 - Complexul de Integrare prin Terapii Specifice.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii