Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:14 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Nu toţi îngerii au aripi

ro

15 Mar, 2020 09:03 3010 Marime text
Spirit ales de Pronie să-I fie mâna dreaptă în Ţara Dobrogei, distinsa personalitate academică Octavian Dumitru Unc instituie binele oriunde s-ar afla şi orice ar face.

Este un Om a cărui prezenţă copleşitoare de lumină, de înţelepciune, de bunătate şi de iubire are darul, rarisim, de a îmbuna suflete, de a pacifica şi de a reuni spirite, de a limpezi gânduri, de a îndrepta dezordini interioare şi de a îndruma elevat conştiinţe. Are ştiinţa şi harul de a vindeca atât trupul, cât şi sufletul semenilor. Cu siguranţă, nu toţi îngerii au aripi!

Este un chirurg de excepţie, căutat de oamenii suferinzi nu doar pentru performanţa sa profesională, ci şi graţie calităţii umane deja proverbiale.

Este un profesor de înaltă ţinută academică, cu viziune de anvergură şi dăruire ireproşabilă, o personalitate ştiinţifică marcantă, cu proiecte şi obiective ambiţioase pentru Universitatea „Ovidius”, un dascăl preţuit de studenţii săi – viitori medici care au şansa de a găsi în mentorul lor un model, o sursă de inspiraţie şi un reper pe parcursul deloc facil al formării profesionale şi morale.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, este un poet cu har, care transfigurează realitatea în raiuri posibile nouă şi care risipeşte metafore, nostalgii, sugestii, sentimente, îndemnuri pe drumul nu întotdeauna lesne de străbătut al recuperării Arcadiei pierdute sau pe acela unde îşi manifestă concret şi neobosit calitatea de om al cetăţii.

Octavian Dumitru Unc s-a născut la 15 martie 1957 în oraşul Zărneşti, în județul Braşov. Și-a petrecut copilăria în satul Dunărea, între fluviu, derele, „râpe şi ceairuri”, printre oameni  care treierau „deja jumătate de arman când se trezea soarele”. Și-a făcut studiile liceale la prestigiosul „Ovidius” din Constanţa, iar pe cele universitare, la Facultatea de Medicină  „Carol Davila” din Bucureşti. 

Pe pământul „dobroget” a debutat editorial, în 2001, cu volumul „Versuri pictate”. Aproape trei lustri a strâns în sine nard şi ispitire de muză, apoi tainice walkyrii au reînsufleţit eul poetic. Au urmat, în consecinţă, alte volume de versuri:  „Prea dor de mamă” (2015), „Reverii” (2016), „101 poezii” (2017), „Elegii Euxine” (2018) şi „Cânturile Dobrogei” (2019). Aceste volume au fost răsplătite cu premii ale Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, Premiul „Ovidius” şi Premiul „Contraamiral Aurel Negulescu”.

Farmecul poeziei lui Octavian Dumitru Unc constă în faptul că aceasta încorporează, pe lângă substanţa cu rol estetizant, şi puternice tensiuni emoţionale. Cititorul este astfel captivat şi cucerit, pentru că poezia aceasta topeşte realitatea, visul, dorinţa, speranţa, anodinul şi cotidianitatea în imagini ce reuşesc să umple goluri sufleteşti, să redea speranţa, să facă loc meditaţiei asupra efemerităţii omului şi asupra naturii lui perfectibile, să predispună la înnoire spirituală. Dumitru Octavian Unc a învăţat, inclusiv prin prisma profesiei sale, că negocierea cu Dumnezeu poate avea sorţi de izbândă numai luându-I-o înainte, edificându-L, adică, cu argumente zidite în veşnicie, chiar dacă acest lucru înseamnă şi autojertfire. Iar poetului Octavian Dumitru Unc - ca şi profesorului, ca şi medicului Octavian Dumitru Unc - nu-i este străin propriul sacrificiu pe altarul urbei, al binelui, al iubirii de semeni şi de frumos.

Pentru toate darurile pe care ni le-a făcut de-a lungul timpului, pentru încrederea noastră în forţa sa de a face lumea mai bună, mai sănătoasă din mai multe puncte de vedere, pentru că este o personalitate care militează susţinut în sprijinul învăţământului şi al culturii în cetatea Tomisului şi pentru că astăzi este ziua domniei sale, îi spunem cu admiraţie, cu gratitudine şi cu urări de succes în tot ceea va întreprinde şi de acum încolo: La mulţi ani, domnule profesor, medic şi poet Octavian Dumitru Unc!
 
Despre Diana Dobriţa Bîlea

Membră a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, s-a născut la 6 august 1967 în comuna dunăreană Gârliciu, din judeţul Constanţa. În prezent, este redactor la mai multe reviste culturale naţionale şi din 2016 realizează rubrica permanentă Breviar editorial din cadrul prestigioasei revistei „Pro Saeculum”, ce apare la Focşani sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Este eseist, prozator şi critic literar. Este autoare a şase romane: „Iubirea urcă muntele” (2004; 2015); „De ce iubim?” (2012 – publicată în Italia, în limba italiană; tradusă, adaptată şi publicată în România în 2015); „Dragoste şi război” (2016); „Îngerul Linei” (2016); „Omul dintre două lumi” (2017); „Fântână în cer” (2019). De asemenea, este autoarea cărţii de exegeze literare „Impresii de călătorie în lumea cărţilor” (2018), care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea. 
 

 
Sursa foto: Facebook/Octavian Dumitru Unc
 
Citește și:

Dobrogea și „cânturile” sale, omagiate în volumul unui chirurg îndrăgostit de pământul care i-a oferit identitate
 
Dobrogenii Diana Dobriţa Bîlea şi Dumitru Octavian Unc au devenit membri ai Uniunii Scriitorilor din România
 

                              
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii