Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:01 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt și cum arată ispitele masculine din noul sezon al reality show-ului Insula Iubirii

ro

20 Mar, 2022 15:46 2001 Marime text
Insula Iubirii, sursa foto: Facebook/ Temptation Island - Insula Iubirii„Temptation Island – Insula iubirii” îi primește din nou, la Antena 1, pe curajoșii pregătiți să plece pe drumul cunoașterii, știind că doar cei ce iubesc vor putea găsi calea înapoi spre partener. În premieră de-a lungul celor cinci sezoane, zece ispite masculine așteaptă să demaște în cel de-al şaselea sezon ceea ce concurenții ascund adânc în minte și în suflet!


Iată cine sunt cele 10 ispite masculine care vor ajunge pe insula tentațiilor în noul sezon. Aceștia sunt mai pregătiți ca niciodată să cunoască concurentele de la ”Temptation Island – Insula iubirii”:

Bogdan Ionescu


Are 32 de ani și este organizator de evenimente. Poate descrie perfect tipologia bărbatului transformat din <victimă> în <călău>. Trădat pe Insulă în trecut, din postura de concurent, alături de iubita lui de atunci, Bogdan vrea acum să le demonstreze tuturor ce poate din ipostaza de ispită.

 Decepţionat de mai multe ori chiar de cea alături de care venise pe Insulă să îşi testeze relaţia, Bogdan a decis să îşi schimbe radical viaţa. S-a apucat de sport, şi-a schimbat stilul vestimentar, s-a tatuat şi spune despre el că, în ciuda trădărilor, crede în continuare în dragoastea adevărată.


Cătălin Dumitrescu

Cu un fizic atletic și puternic, Cătălin Dumitrescu (31 de ani, poliţist) este pregătit să îşi etaleze calităţile în cel mai nou sezon Insula Iubirii. Construit pe tiparul bărbatului cu un fizic impunător şi o sensibilitate contrastantă, Cătălin porneşte în experienţa Insula Iubirii cu inima deschisă.



Ali Habron

Ali Habron re 33 de ani și este de meserie medic stomatolog. Acesta este un bărbat care atrage uşor atenţia femeilor, doar prin simpla sa apariţie. Accentul (moldovenesc) şi cetăţenia (palestiniană) fac din el un personaj complex.


În urma unei experienţe eşuate în dragoste, Ali vine pe Insulă din dorinţa de a-i ajuta pe alţii să nu păţească ce a păţit el.

Marius Hărdoiu

Tot o experienţă nefericită în dragoste l-a determinat şi pe Marius Hărdoiu (29 de ani, meteorolog în aviaţie) să aibă mare grijă şi să recurgă la mai multe teste înainte de a se îndrăgosti din nou. Serios, matur şi foarte prietenos, pasionat de sport, Marius iubeşte să flirteze şi asta se va vedea încă de la început pe Insula Iubirii.



Cele care vor avea răbdare să afle mai multe lucruri despre el, vor descoperi că în spatele imaginii bărbatului intangibil se află un om sensibil, care în timpul liber îşi oferă ajutorul unei asociaţii pentru copii cu afecţiuni grave.

Daniel Mihai

Sub tipologia amantului perfect, în curând la Insula Iubirii, telespectatorii îl vor putea descoperi pe Daniel Mihai (29 de ani, antreprenor). Skipper pe yacht la Miami, după o carieră de peste 15 ani de fotbal de performanţă, Daniel a înşelat şi a fost înşelat, aşa că experienţa lui de viaţă îşi va spune cuvântul.



 Natural, şarmant, cuceritor, Daniel va încerca încă din primele zile să le determine pe concurente să aleagă între relaţie şi tentaţie.

Marco Cigognini

Carismatic, ambiţios, orgolios şi deopotrivă emoţionat, aşa îl vor putea descoperi telespectatorii pe Marco Cigognini (35 de ani, proprietar de club). Italian venit în România în vizită, Marco a hotărât să se stabilească aici şi chiar şi-a deschis propria afacere – un club în centrul vechi al capitalei.


În contrast cu reputaţia naţionalităţii lui, cea de veritabil cuceritor, Marco spune că până acum nu a avut ocazia să simtă că a iubit cu adevărat.

Denis Slav

Cu o carieră de succes în modellingul internaţional, Denis Slav (30 de ani, model) este de părere că orice femeie, fie ea şi măritată, poate fi abordată cu discursul perfect. Dacă îl va ajuta sau nu experienţa sa din zecile de aventuri pe care le-a trăit, telespectatorii vor descoperi în curând, la Antena 1.




Florin Cerghit

Fotograf şi antreprenor, pasionat de canotaj, Florin Cerghit (26 de ani) se înscrie cu succes în tiparul bărbatului cuminte, cu mult bun simţ, însă deopotrivă competitiv şi orgolios.


 Dinu Popescu

Licenţiat în psihologie, Dinu Popescu (29 de ani, scriitor) obişnuieşte să studieze oamenii şi relaţiile dintre ei. Va face asta încă din primele zile pe Insula Iubirii, reuşind astfel să atragă deopotrivă prietenii şi antipatii. Dinu a pornit în această aventură determinat să pună în practică ceea ce a învăţat în tot acest timp.


 ​Cristian Grigorescu

Pasionat de dans sportiv şi licenţiat în sport şi performanţă motrică, Cristian Grigorescu (28 de ani, antrenor personal), îşi va folosi atuurile încă de la început pe Insula Iubirii. Încrezător în zodii şi cu un gust amar lăsat de relaţiile care nu s-au încheiat bine, Cristian porneşte la drum ghidat de un singur gând – să testeze toate concurentele din show. Dacă va reuşi sau nu, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou sezon Insula Iubirii, în curând, la Antena 1.




Sursa: a1.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii