Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:18 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci persoane care comercializau produse pirotehnice neautorizate, prinse de jandarmii constănțeni

ro

30 Dec, 2019 12:10 2309 Marime text

 Jandarmii constănțeni au surprins cinci persoane care ofereau spre vânzare 8064 obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice (petarde și rachete), fără a deţine autorizaţie şi fără a îndeplinii condiţiile prevăzute de lege.
 

Duminică, 29 decembrie, a.c., între orele 17.00-18.30, două echipaje de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile Constanţa, au desfăşurat două acţiuni punctuale în zona „Obor” și „Eden” din Constanţa, unde a surprins cinci persoane care comercializau produse pirotehnice. Cei cinci cu vârste cuprinse între 28 şi 56 de ani, din Constanţa, doreau să vândă persoanelor din zonă, 8064 obiecte artizanale şi de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice (petarde și rachete). Pentru obiectele pirotehnice aflate în 65 cutii și folii, „comercianţii” nu aveau autorizaţie şi nici nu erau inscripţionate clasele din care fac parte, precizează Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa.


Au fost întocmite actele de constatare  pentru fapta de comercializare către persoanele fizice a obiectelor artizanale şi de distacţie pe bază de amestecuri pirotehnice fără a îndeplinii condiţiile prevăzute de lege. Actele şi petardele urmează a fi  înaintate la Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase al I.P.J Constanţa, pentru continuarea cercetărilor.
 
Confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu petarde şi pocnitori, precum şi cu artificii, efectuate fără drept, constituie infracţiune. Persoanele fizice pot doar deţine şi folosi articole pirotehnice clasa I (steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei), al căror conţinut de material pirotehnic nu depăşeşte 3 grame.
 
„Toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase. În perioada sărbătorilor de iarnă, recomandăm părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în ceea ce ţine de respectarea condiţiilor esenţiale de securitate”, mai transmite sursa citată.

Sursă foto: Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii