Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:18 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CERONAV se dotează cu simulatoare! Licitaţii publice de aproape 650.000 de euro, fără TVA

ro

20 Oct, 2016 00:00 4592 Marime text
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului şi Transporturi Navale (CERONAV) doreşte să achiziţioneze mai multe simulatoare pentru personalul navigant, lansând în acest sens două licitaţii publice pentru achiziţionarea lor. Potrivit licitatiapublica.ro, CERONAV a lansat un anunţ pentru furnizarea de simulatoare maşini navale, achiziţionate în două loturi, la o valoare estimată de 365.500 de euro, fără TVA.
 
Achiziţia este împărţită în două loturi, pentru Constanţa şi Galaţi, astfel:
- Lot 1 - simulator maşină pentru CERONAV Constanţa - o bucată, conform cu ultimele cerinţe ale STCW, cu amendamentele din 2010, constând într-o combinaţie finită de computere standard compatibile cu PC, având un sistem de operare folosit pe scară largă, prevăzut cu cinci posturi de lucru interactive pentru cursanţi, controlate de la postul instructorului, şi un punct de lucru separat al instructorului - serverul - 106.500 de euro, fără TVA.
- Lot 2 - simulator pentru operaţiuni în compartimentul maşină pentru subunitatea CERONAV Galaţi - o bucată, clasa A, conform Standardului DNV-GL-ST-0033:2014-08, constând într-o combinaţie finită de computere standard compatibile cu PC, având un sistem de operare folosit pe scară largă, prevăzut cu şase posturi de lucru interactive pentru cursanţi controlate de la postul instructorului şi un punct de lucru separat al instructorului în sala de training/briefing/debriefing - 259.000 de euro, fără TVA.
 
Livrarea simulatoarelor va include toate componentele necesare hardware şi software, mobilier aferent doar pentru lotul 2, documentaţie, precum şi serviciile accesorii: instalare, instruire personal achizitor, asigurarea service-ului în perioada de garanţie pentru toate componentele simulatorului (hardware şi software). Achizitorul pune la dispoziţie spaţiul necesar pentru instalarea echipamentului de simulare, precum şi conexiunile la instalaţia electrică şi la internet.
 
Furnizorul va oferi şi va instala toate componentele necesare, inclusiv toată reţeaua de date necesară funcţionării simulatoarelor sau accesul la internet wireless (inclusiv routere/switch-uri necesare), software şi tot ceea ce înseamnă hardware. Furnizarea şi instalarea echipamentului trebuie să se realizeze în termen de patru luni de la data atribuirii contractului.
 
Persoanele ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sunt: director general: Ovidiu Sorin Cupşa; director general adjunct: Emil Luca; director Subunitatea Galaţi - Doina Munteanu; director studii: Ion Filimon; director comercial: Dan Pisică; director economic: Claudia Gheorghe; şef Birou juridic şi asistenţă managerială: Nicolae - Iulian Trandafir; consilier juridic BJAM Subunitatea Galaţi - Vasile Lepădatu; şef Birou achiziţii publice şi investiţii: Daniela Tagare; ing. spec. 1A Birou achiziţii publice şi investiţii: Gabriela Cristian; ec. I Birou achiziţii publice şi investiţii: Diana-Andreea Sava; referent 1 Birou achiziţii publice şi investiţii: Alexandru-Ioan Vladu; ec. spec. IA Birou Achiziţii Publice şi Investiţii: Daniela Costache; şef Serviciu Inginerie Nave cu caracteristici speciale (ICNS), exp. cons. IA Teodor Popa; expert consultant 1A ICNS: Dan Bodolan; expert consultant 1A Subunitatea Galaţi - Eugen Ciupitu; expert consultant 1A Subunitatea Galaţi - Aurel Cotoi şi ing. spec. IT Subunitatea Galaţi - Alina Mantu.
 
Pentru a fi eligibili, ofertanţii vor prezenta dovada realizării unei medii a cifrei de afaceri globale pe ultimii trei ani, respectiv 2013, 2014 şi 2015, de cel puţin 210 000 de euro, fără TVA, pentru lotul 1, şi 500 000 de euro, fără TVA, pentru lotul 2. Ofertanţii trebuie să depună şi o garanţie de 2.000 de euro pentru lotul 1 şi de 5.000 de euro pentru lotul 2.
 
Criteriile de atribuire a licitaţiei sunt preţul ofertei, în pondere de 85%, şi perioada de garanţie, în pondere de 15%. Licitaţia electronică va începe la două zile lucrătoare de la transmiterea invitaţiei la adresa de poştă electronică (e-mail), înregistrată în sistem ca adresă de contact. În cadrul licitaţiei electronice, ofertanţii participanţi nu pot decât să îmbunătăţească ofertele depuse anterior organizării acelei faze.
 
Termenul-limită pentru primirea cererilor de documente sau de acces la documente este 9.11.2016, ora 12.00, iar cel pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 18.11.2016, ora 16.00, urmând ca ofertele să fie deschise pe 13.12. 2016, la ora 18.00.
 
Pentru cea de-a doua licitaţie, CERONAV doreşte să achiziţioneze tot simulatoare de formare mărfuri lichide, în două loturi, în valoare totală estimată de 280.000 de euro, pentru Subunitatea Galaţi.
 
Pentru acest contract, persoanele cu funcţii de decizie sunt: director general: Ovidiu Sorin Cupşa; director general adjunct: Emil Luca; director Subunitatea Galaţi: Doina Munteanu; director studii: Ion Filimon; director comercial: Dan Pisică; director economic: Claudia Gheorghe; şef Birou juridic şi asistenţă managerială: Nicolae Iulian Trandafir; consilier juridic BJAM Subunitatea Galaţi - Vasile Lepădatu; şef Birou achiziţii publice şi investiţii: Daniela Tagare; ing. spec.1A Birou achiziţii publice şi investiţii: Gabriela Cristian; ec. I Birou achiziţii publice şi investiţii: Diana-Andreea Sava; referent 1 Birou achiziţii publice şi investiţii: Alexandru-Ioan Vladu; ec. spec. IA Birou Achiziţii Publice şi Investiţii: Daniela Costache; expert consultant 1A Subunitatea Galaţi - Costel Iancu; expert consultant 1A Subunitatea Galaţi - Eugen Dică şi ing. spec. IT Subunitatea Galaţi - Alina Mantu.
 
Termenul-limită pentru primirea cererilor de documente sau de acces la documente este 9.11.2016, ora 12.00, cel pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 18.11.2016, ora 16.00, iar deschiderea ofertelor se va face pe 13.12.2016, ora 18.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii