Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:50 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cernavodă va avea universitate Primarul Gheorhe Hânsă vine în ajutorul tinerilor din oraş

ro

04 Jun, 2013 00:00 3832 Marime text
După o lungă perioadă de sparanţă, tinerii cernvodeni vor avea şansa de a se pregăti pentru o carieră, chiar la ei acasă. Porţile se vor deschide prin intermediul primei universităţi care îşi va deschide un punct de lucru la Cernavodă, şi care va fi accesibilă tuturor tinerilor care au promovat BAC-ul în oraş şi nu numai.

Este un proiect care se desfăşoară în exclusivitate la Cernavodă, şi pe care primarul Gheorghe Hânsă îl susţine, mai ales cei care nu îşi permit să studieze la marile centre universitare din ţară, să aibă acces la educaţie şi formare profesională chiar la ei acasă. Parteneri de nădejde în acest proiect sunt doi reprezentanţi ai Universităţii Tomis din Constanţa prof. univ. Paul Bocănete, rectorul universităţii şi consilier judeţean, şi prof. univ. Nelu Mocanu, decan al universităţii. Alt partener şi susţinător al acestui proiet este directorul Liceului Energetic din Cernavodă, Dumitru Covatariu, care va fi gazda viitorilor cursanţi. Cu speranţa că anul acesta va fi unul norocos pentru cât mai mulţi elevi înscrişi la BAC, cursurile vor începe, chiar din toamnă, odată cu începerea anului universitar. În funcţie de numărul tinerilor interesaţi, filiala Univeristăţii Tomis îşi poate deschide porţile, fiind necesară constituirea unei clase de cursanţi. Pentru toţi tinerii interesaţi în studii superioare, în incinta căminului Liceului Energetic va funcţiona un Centru de Înscriere şi Orientare Profesională.

Demersurile acestui proiect au fost facute vineri 31 mai, în cadrul întâlnirii  ce a avut loc între primarul Gheorghe Hânsă, directorul liceului, Dumitru Covatariu şi reprezentantii Universităţii Tomis din Constanţa. Universitatea Tomis din Constanţa pregăteşte economişti în facultăţi autorizate să funcţioneze începând cu anul 2007, în concordanţă cu standardele europene stipulate în Convenţia de la Bolognia. Domeniile pentru care vor fi pregătiţi studenţii sunt, cu precadere, cu specific economic vizînd turismul, serviciile, managementul afacerilor, administraţia publică, finante bănci şi contabilitate. Se vrea un mic ASE la Cernavodă iar iniţiativa are  şanse de realizare. În vederea înscrierii, tinerii doritori trebuie să se prezinte cu un dosar care să cuprindă copie legalizatăa diplomei de bacalaureat, copie legalizata a certificatului de naştere, adeverinţă de la medical de familie, 4 fotografii tip buletin şi chitanţa care să ateste achitarea taxei de înscriere de 100 lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii