Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:44 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia Exercițiul comun româno-american Rapid Falcon

ro

16 Nov, 2020 16:40 1902 Marime text
 
  • Exercițiul comun româno-american RAPID FALCON va avea loc joi, 19 noiembrie, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și în Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia.
  • Forțele Terestre americane vor participa cu două sisteme mobile de artilerie - HIMARS din cadrul Brigăzii 41 Artilerie Terestră dislocată în garnizoana Grafenwoehr din Germania.
Exercițiul comun româno-american RAPID FALCON va avea loc joi, 19 noiembrie, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și în Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia, cu participarea unor unități de artilerie aparținând Statului Major al Forțelor Terestre ale Armatei României și Forțelor Terestre ale Statelor Unite din Europa.

Forțele Terestre americane vor participa cu două sisteme mobile de artilerie - HIMARS din cadrul Brigăzii 41 Artilerie Terestră dislocată în garnizoana Grafenwoehr din Germania, iar Forțele Terestre Române cu trei lansatoare multiple de rachete – LAROM din cadrul Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani.

Activitatea, la care vor participa peste 130 militari români și americani cu 30 de mijloace tehnice, are ca scop dezvoltarea și consolidarea cooperării militare dintre Forțele Terestre ale României și cele ale Statelor Unite ale Americii, precum și o oportunitate de dezvoltare a parteneriatului dintre cele două mari unități de artilerie în perspectiva dotării structurilor Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” cu echipamente HIMARS, începând cu anul 2021.

RAPID FALCON este un exercițiu cu termen scurt de notificare, ce presupune deplasarea rapidă în teren, executarea tragerii și defluirea personalului și tehnicii în cazărmile de dislocare la pace și se va desfășura, succesiv, în două locuri, în intervalul orar 12.30-19.30. Astfel, în Baza 57 Aeriană, începând cu ora 13.30, va avea loc sosirea echipamentelor și vor fi organizate declarații oficiale, iar în Poligonul Capu Midia, începând cu ora 15.30, vor avea loc tragerile cu sistemele de artilerie.

Exercițiul va fi organizat cu respectarea normelor privind prevenirea răspândirii noului coronavirus impuse de autorități la nivel central și local.

În vederea acoperirii celor două activități, recomandăm mass-media să participe cu două echipe. MApN va pune la dispoziție, ulterior desfășurării exercițiului, imagini de la ambele secvențe, iar activitatea va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a MApN.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii