Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce profit a avut, în ultimii ani, una dintre firmele din dosarul retrocedărilor

ro

13 Feb, 2014 00:00 2455 Marime text
pomcastSC Pomacost SA, firmă cunoscută în mediul de afaceri local mai ales datorită faptului că, de-a lungul timpului, a câştigat licitaţiile organizate de autorităţile locale constănţene, a avut în 2011, potrivit vrajitorul.eu, o cifră de afaceri netă de 4.876.087 lei. În acelaşi an, societatea a înregistrat un profit net de 710.528 lei, având un număr mediu de salariaţi de 119.
Un an mai târziu, SC Pomacost SA a avut o cifră de afaceri netă de 5.919.506 lei şi un profit net de 610.309 lei. În ceea ce priveşte numărul mediu de salariaţi, acesta a crescut la 122.
SC Pomacost SA îl are ca administrator, din 2012, pe Pimen Alexandru Leca. Amintim însă că firma l-a avut administrator unic, până în toamna anului 2010, pe Basarab Popa, cel cunoscut drept presupusul văr al primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Totodată, menţionăm că Pomacost apare în celebrul dosar al retrocedărilor din Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii