Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce prevede Memorandumul semnat între CN APM Constanţa şi operatorul portuar Pelabuhan Indonezia II (galerie foto)

ro

19 Feb, 2020 00:00 1841 Marime text

Marţi, 18 februarie, CN APM SA Constanţa a semnat un Memorandum de Înţelegere cu PT Pelabuhan Indonezia II (Persero), cel mai mare operator portuar de stat din Indonezia, în prezenţa ambasadorului Republicii Indonezia în România şi Moldova, Excelenţa Sa M. Amhar Azeth, şi a prefectului judeţului Constanţa, George Niculescu.
 
PT Pelabuhan Indonezia II (Persero) este unul dintre cei mai mari operatori portuari de stat din Indonezia. Subordonează 12 porturi publice, 100% deţinute de guvernul indonezian, situate în cele mai importante 10 provincii din punctul de vedere al creşterii economice. De asemenea, deţine 17 companii subsidiare împărţite în următoarele categorii principale: manipulare mărfuri, logistică şi servicii portuare, dezvoltare afaceri şi utilităţi.
 
„Am semnat astăzi (n.r. ieri, 18 februarie) acest protocol cu Indonezia, organizaţie care administrează 12 porturi din Indonezia şi 17 subsidiare, incluzând operare portuară, operare maritimă, chiar şi o universitate. Credem că este un început bun pentru relaţiile noastre comerciale. Vom discuta şi în continuare posibilităţile de a vedea nave care pleacă din Indonezia şi vin către România, aşa cum aţi văzut astăzi în prezentări. Vom identifica şi potenţiale schimburi de mărfuri care ar putea să facă legătura între Constanţa şi porturile din Indonezia. Acest eveniment are loc în contextul în care anul acesta sărbătorim 70 de ani de diplomaţie româno-indoneziană.
 
Este interesant de văzut, din punctul de vedere al exporturilor, uleiul de palmier, pe care îl exportă prin Rotterdam şi care ulterior ajunge şi în România. De asemenea, aţi văzut că s-a identificat ca potenţial import de cărbune cu nivel scăzut de sulf, pentru a fi folosit în România în cadrul termocentralelor”, a spus Costel Stanca, directorul CN APM Constanţa.
 
Portul Tanjung Priok - una dintre filialele PT Pelabuhan Indonezia II - reprezintă cel mai mare port comercial din Indonezia, care a operat 7,6 mil. TEU în anul 2018, clasându-se pe locul 22 în topul mondial al porturilor.
"Sunt fericit să fiu aici. Este prima realizare după 70 de ani de colaborare România - Indonezia. Ambele ţări au similarităţi. Portul Constanţa ar putea fi o piaţă alternativă, o posibilă piaţă de desfacere", a spus ambasadorul Republicii Indonezia, Excelenţa Sa M. Amhar Azeth.
 
Compania indoneziană şi-a propus să devină un operator portuar de talie mondială, sprijinind astfel obiectivul Indoneziei de confirmare ca actor maritim internaţional. Memorandumul de Înţelegere prevede principalele linii de cooperare între cele două părţi, axate în special pe schimb de informaţii, tehnologie, IT, securitate cibernetică şi schimb de experienţă, precum şi identificarea de oportunităţi de afaceri.
 
Cooperarea va include autorităţile portuare, operatorii portuari, linii de transport maritim, furnizorii de servicii de transport intern şi / sau organizaţiile conexe.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii