Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:32 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce presupun lucrările de reparații la tunelul pietonal din Gara CFR Constanța

ro

01 Nov, 2019 17:26 1984 Marime text
După ce în luna aprilie, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a atrbuit societăţii Wiebe România SRL contractul „Reparaţie capitală tunel pietonal km 224+883 din staţia CF Constanţa - proiectare şi execuţie“, CFR SA informează astăzi că Sucursala Regională CF Constanţa a demarat programul de reparaţii capitale la tunelul pietonal (460 mp) şi la liniile 1,2,3 şi 4 din Gara Constanţa.

​Este vorba despre o investiţie în valoare de 10,4 milioane de lei, finanţată din fonduri de la bugetul de stat.

"Lucrările au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare, a serviciilor publice oferite călătorilor şi crearea condiţiilor specifice de acces şi de deplasare pentru persoanele cu dizabilităţi. Lucrările de reparaţii capitale sunt structurate în trei etape de execuţie astfel încât, în perioada funcţionării şantierului, să fie asigurate condiţiile optime de trafic şi de acces la peroanele liniilor pe care se va desfăşura circulaţia trenurilor, călătorii fiind informaţi permanent care sunt zonele de tranzitare a staţiei şi de acces la liniile de garare a trenurilor prin afişarea informaţiilor la casele de bilete, informare audio şi afişarea de mesaje pe tabele electronice sosiri/plecări", menţionează CFR SA, într-un comunicat de presă, relatează agerpres.ro.

Lucrările de reparaţii capitale la tunel pietonal presupun etanşarea tunelului prin injecţii intramurale la extrados, tratarea fisurilor şi crăpăturilor prin injecţii cu răşini poliureatanice elastice, repararea rampelor scărilor de acces în tunel (de la peroanele liniilor 2-3 şi 4-5), placarea pereţilor tunelului şi ai scărilor cu faianţă pe o înălţime de doi metri, zugrăvirea acestora şi a tavanului cu vopsea lavabilă, placarea treptelor/contratreptelor cu gresie ceramică, montarea benzilor de atenţionare la marginea treptelor, montarea de rigole pentru scurgerea apelor şi a unei camere de pompe (la baza scărilor de la peronul liniilor 4-5) şi montarea de instalaţii electrice noi.

Noile facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi cuprind o rampă de acces din tunel în clădirea de călători, platforme elevatoare la fiecare scară din capătul "y", pentru asigurarea accesului din tunelul pietonal pe peroane, pictograme şi marcaje de orientare şi informare, precum şi suprafeţe de avertizare tactilo-vizuală înaintea treptelor şi balustrade de separare a scărilor de peron.

Lucrările de suprastructură vizează realizarea substraturilor de repartiţie şi armare a platformei căii, înlocuirea traverselor existente cu traverse din beton corespunzătoare tipului de şină 60, prevăzute cu prinderi elastice, iar pe curbele de la extremităţile liniilor 1-4 se vor utiliza traverse din beton cu supralărgire, corespunzătoare razelor curbelor existente, înlocuirea şinelor tip 49 existente pe linia 1 cu şine tip 60, pe lungimea constructivă de 741 metri, înlocuirea şinelor tip 49 existente pe linia 1 cu şine tip 60, pe lungimea constructivă de 666 metri, înlocuirea şinelor tip 65 existente pe linia 1 cu şine tip 60, pe lungimea constructivă de 654 metri, înlocuirea şinelor tip 65 existente pe linia 1 cu şine tip 60, pe lungimea constructivă de 703 metri şi racordarea aparatelor de cale extreme cu şinele tip 60 înlocuite, prin panouri de racordare tip 49/60.


Wiebe Romania SRL, firma care va executa lucrările, în datele Registrului Comerţului  

Înfiinţată în anul 2003, Wiebe Romania SRL are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 5.698.925 lei, integral vărsat, este compus din 30.805 părţi sociale. Wiebe Romania SRL este controlată de Wiebe Holding GMBH & CO KG, cu sediul în Germania, cu 0,0032% din capitalul social, SC Wiebe International GMBH, cu sediul în Germania, cu 99,9968% din capitalul social. Persoane împuternicite ale societăţii, care se ocupă de lucrări de construcţie a căilor ferate de suprafaţă şi subterane, sunt Marco Alpert şi Daniel Bârsan. În anul fiscal 2016, societatea cu 140 de salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 33.067.999 de lei şi o pierdere de 711.553 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 120 de salariaţi, cifră de afaceri de 17.483.962 de lei şi o pierdere de 7.439.457 de lei.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța

Citește și: Undă verde pentru reabilitarea tunelului pietonal din Gara CFR Constanţa

Au fost constatate zeci de probleme Tunelul pietonal din staţia CF Constanţa va fi reabilitat (document + galerie foto)

Tunelul pietonal din staţia de cale ferată Constanţa va intra în reparaţii capitale. Care este valoarea contractului (document)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii