Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:46 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a constatat Camera de Conturi la Primăria Negru Vodă Sume acordate nelegal salariaţilor şi neîncasarea unor venituri ale bugetului local (document)

ro

06 Mar, 2018 00:00 3395 Marime text

În perioada 24.05.2017 - 5.07.2017, Camera de Conturi Constanţa a desfăşurat o acţiune de audit la Primăria Oraşului Negru Vodă.
 
Acţiunea „Audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale Unităţii Administrativ-Teritoriale a Oraşului Negru Vodă“ a scos la iveală mai multe nereguli. Printre acestea se numără: stabilirea eronată a tarifelor de închiriere a unor spaţii aflate în proprietatea UATO Negru Vodă; neîncasarea unor venituri ale bugetului local; decontarea eronată de către UATO Negru Vodă a unor situaţii de lucrări ce includ costuri cu manopera cu mult peste valorile declarate de prestatorul serviciului la ANAF şi altele.

Date din sinteza acţiunii de audit 

Din verificarea modului de elaborare a bugetului local pe anul 2016, s-a constatat ca, înainte de elaborarea acestuia, nu s-a efectuat o inventariere a masei impozabile, aşa cum prevede Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
 
De asemenea, au reieşit stabilirea eronată a tarifelor de închiriere a unor spaţii aflate în proprietatea UATO Negru Vodă şi neîncasarea
unor venituri ale bugetului local. Entitatea are închiriate mai multe spaţii pentru care tariful aplicat în contract şi încasat este mai mic decât cel care trebuia aplicat conform hotărârii de Consiliu Local pentru stabilirea taxelor şi impozitelor locale.
 
Din verificarea modului de stabilire, urmărire şi încasare a veniturilor bugetului local, au reieşit nestabilirea şi neîncasarea taxei de afişaj în scop de reclamă şi publicitate pentru anul 2016, conform prevederilor Codului Fiscal şi hotărârilor de Consiliu Local de stabilire a impozitelor şi taxelor locale.
 
Camera de Conturi Constanţa a mai constatat că există un volum mare de creanţe neîncasate la termenele de scadenţă, pentru care entitatea nu a întreprins măsurile legale de urmărire şi executare a acestora.
 
În ce priveşte concesiunea serviciului public de iluminat având ca obiect „reabilitare, modernizare si eficientizare, extindere, iluminat arhitectural, ornamental“, s-a constatat că nu au fost montate anumite bunuri care alcătuiesc sistemul de iluminat, deşi concesionarul serviciului avea obligaţia contractuală să execute lucrările în termen de trei luni de la obţinerea autorizaţiei de construire. Valoarea astfel rezultată este de 107.200 de lei cu TVA.
 
De asemenea, s-a constatat că nu au fost respectate anumite cerinţe cu privire la modul de stabilire a tarifelor, fiind decontate facturi nu la valoarea lor reală, ci la o valoare fixă, indiferent de numărul de intervenţii. Astfel, concesionarul serviciului public de iluminat a încheiat, la rândul lui, cu un alt agent economic, un contract de prestări servicii prin care acesta din urmă se obliga să realizeze pentru concesionar servicii de întreţinere a sistemului de iluminat public şi lucrări de instalaţii electrice conexe sistemului de iluminat public. Valoarea decontată pentru aceste servicii este cu 123.808 lei mai mică decât suma plătită de UATO Negru Vodă către concesionarul serviciului de iluminat public (la această sumă se adaugă dobânzi calculate de 9.795 de lei).
 
În privinţa lucrărilor de salubrizare a cimitirelor din localităţile Darabani şi Vâlcelele, s-a constatat decontarea eronată de către UATO Negru Vodă a unor situaţii de lucrări ce includ costuri cu manopera cu mult peste valorile declarate de prestatorul serviciului la ANAF în vederea stabilirii şi plăţii contribuţiilor salariale obligatorii la bugetul de stat.


 
Pentru lucrarea „Împrejmuire 110 ml, gard din plăci de beton“, s-a constatat decontarea eronată de către UATO Negru Vodă a unor situaţii de lucrări ce includ costuri cu manopera cu mult peste valorile declarate de executantul lucrării la ANAF în vederea stabilirii şi plăţii contribuţiilor salariale obligatorii la bugetul de stat. Nu în ultimul rând, s-au constatat sume acordate nelegal salariaţilor instituţiei.

Măsurile dispuse şi recomandările formulate 

Pentru abaterile identificate, s-au formulat recomandări cu privire la respectarea prevederilor legale privind încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, organizarea evidenţei contabile şi a
sistemelor de control intern. Pentru abaterile care nu au fost remediate în timpul verificării, directorul adjunct al Camerei de Conturi Constanţa a emis o decizie prin care s-a dispus luarea măsurilor legale de către conducătorul entităţii pentru remedierea deficienţelor constatate, urmărirea şi încasarea veniturilor, stabilirea mărimii şi întinderii prejudiciilor şi recuperarea lor.
 
Sinteza acţiunii de audit efectuate la Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Negru Vodă poate fi consultată în secţiunea „Documente“. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii