Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:07 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz șocant în Dolj. O bunică își ținea nepoata de 10 ani legată cu un lanţ de piciorul patului

ro

13 May, 2022 20:26 1369 Marime text
Fetița legată cu lanțul de pat Foto IPJ DoljO femeie de 53 de ani din comuna Cerăt a fost arestată la domiciliu, vineri,  13 mai, după ce şi-ar fi legat nepoata de 10 ani cu un lanţ, asigurat cu un lacăt, de piciorul unui pat.



Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii Secţiei nr.14 Poliţie Rurală Bârca, în baza datelor şi informaţiilor obţinute, împreună cu reprezentanţii autorităţii locale, s-au deplasat în comuna Cerăt, la locuinţa unei femei de 53 de ani, bunica unei minore de 10 ani, căreia îi este şi asistent personal.



"Cu ocazia verificării la domiciliu, în una dintre camere a fost găsită minora de 10 ani, legată cu un lanţ de piciorul stâng, asigurat cu un lacăt, lanţ legat de piciorul patului. În urma celor constatate, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea", informează IPJ Dolj.



Minora de 10 ani şi fratele acesteia, de 15 ani, au fost preluaţi de reprezentanţii DGASPC Dolj, fetiţa fiind în afara oricărui pericol. Femeia a fost prezentată instanţei de judecată, care a dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile.


Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii