Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:14 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câți oameni s-au închinat până acum la moaştele Sfintei Parascheva. Câți așteaptă la rând în Curtea Mitropolitană

ro

09 Oct, 2021 17:12 1903 Marime text
 
  • Potrivit organizatorilor, de vineri dimineaţă de la ora 06,00, când a începutul pelerinajul la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, s-au închinat peste 11.000 de persoane, iar alte 1.300 stau la rând în Curtea Mitropolitană
Peste 11.000 de persoane au trecut prin baldachinul special amenajat în Curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru credincioşii veniţi în pelerinaj la Iaşi pentru a se închina la raclele cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva şi Sf. Gheorghe Pelerinul, scrie digi24.ro. 

Potrivit organizatorilor, de vineri dimineaţă de la ora 06,00, când a începutul pelerinajul la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, s-au închinat peste 11.000 de persoane, iar alte 1.300 stau la rând în Curtea Mitropolitană, informează Agerpres.

Iată ce spune Jandarmeria Română 

„Recomandăm tuturor participanţilor la pelerinaj să aibă în vedere că deşi nu este interzisă participarea la pelerinaj a persoanelor, totuşi pe timpul nopţii circulaţia acestora până în zona Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se supune îndeplinirii condiţiilor prevăzute de H.G. nr.932 din 9 septembrie 2021 actualizată, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a informat Jandarmeria Română.

Cunoscută şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Tradiţia spune că şi-a împărţit hainele şi hrana cu săracii, deşi era mustrată de părinţii ei. După moartea acestora, Parascheva a renunţat la avere şi a părăsit casa părintească pentru a intra în monahism la o mănăstire din apropierea Constantinopolului. De aici a plecat la Ierusalim, retrăgându-se apoi în pustiul Iordanului, într-o mănăstire de maici, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani, după care s-a întors în satul său natal, Epivat, unde a mai trăit încă doi ani, în post şi rugăciune.

Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Tarnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii ''Sfinţii Trei Ierarhi''.

Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaştele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica ''Trei Ierarhi".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii