Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:27 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câte mesaje RO-ALERT au semnalat situaţii reale, de la implementarea sistemului, în judeţul Constanţa? O premieră a avut loc zilele trecute

ro

23 Aug, 2019 00:00 1849 Marime text
Cu toţii ne aducem aminte de mesajele de testare ale sistemului RO-ALERT, prin care Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean „Dobrogea” au verificat aplicaţia de alarmare a populaţiei.
 
La Constanţa, 12 mesaje transmise prin sistemul RO-ALERT au avertizat populaţia în legătură cu situații reale: 11 cu privire la Coduri portocalii de vreme severă şi, pentru prima dată de la implementarea sistemului, unul în legătură cu un incendiu. Astfel, constănţenii au fost alertaţi, acum două zile, cu privire la incendiul ce a cuprins cinci hale de pe strada Interioară. În acel moment, pompierii constănţeni au emis o alertă de avertizare a populaţiei. „Atenţie! Incendiu hală depozitare în municipiul Constanţa, str. Interioară 3, cu degajări mari de fum. Pentru asigurarea protecţiei, rămâneţi în incinte, închideţi geamurile şi nu vă expuneţi la fum. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Dobrogea» al judeţului Constanta”, era textul RO-ALERT transmis acum două zile către locuitorii afectaţi de fumul incendiului din municipiu.
 
Alte 11 alerte au fost pentru vreme severă în judeţul Constanţa. Amintim că, la începutul lunii august, o furtună puternică a lovit municipiul Constanţa, zeci de copaci fiind puşi la pământ de vântul puternic. Atunci, ISU „Dobrogea“ a emis, din greşeală, o avertizare de tip Cod roşu prin sistemul RO ALERT, care, ulterior, a fost rectificată cu avertizare de tip Cod portocaliu.
 
Sistemul RO-ALERT permite difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea şi alarmarea populaţiei în situaţii de urgenţă, conform prevederilor legale. Sistemul RO-ALERT este folosit în situaţii majore în care viaţa şi sănătatea cetăţenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundaţii ameninţătoare, atac terorist sau alte situaţii care ameninţă grav comunităţile.
 
Sistemul este implementat pe teritoriul României de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, ca urmare a Ordonanţei de urgenţă nr. 72 din 5 octombrie 2017.
 
Pentru a difuza un mesaj de avertizare populaţiei, operatorul Sistemului RO-ALERT are la dispoziţie o hartă digitală pe care poate selecta/desena zona în care trebuie transmisă avertizarea. Conţinutul mesajului de avertizare şi informaţiile legate de zona în care acesta trebuie difuzate sunt transportate prin legături private de interconectare a Sistemului RO-ALERT cu reţelele operatorilor de telefonie mobilă.
 
Tehnologia Cell Broadcast, pe care se bazează Sistemul RO-ALERT, permite ca antenele de comunicaţii mobile din zona selectată să difuzeze mesajul de avertizare tuturor telefoanelor mobile care funcţionează în aria de acoperire a acestora. Numele şi numărul de telefon ale utilizatorilor telefoanelor mobile nu sunt necesare, aşadar rămân necunoscute. Alte informaţii referitoare la avertizarea unei situaţii de urgenţă difuzate reţelelor de comunicaţii mobile includ valabilitatea mesajelor şi numărul de redifuzări. Un telefon mobil care a recepţionat un mesaj de avertizare nu va mai primi repetări ale aceluiaşi mesaj.
 
Aspectul mesajelor de avertizare de urgenţă depinde de marca şi de modelul telefonului. Cu toate acestea, mesajele vor avea caracteristici comune. Mesajele RO-ALERT vă vor indica informaţii despre situaţia de urgenţă produsă, durata de manifestare, măsurile minimale de protecţie, instituţia care trimite mesajul de avertizare şi, dacă este necesar, unde să vă informaţi pentru mai multe detalii. Mesajul RO-ALERT ar trebui să apară automat pe ecranul telefonului, având un sunet de avertizare unic.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii