Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:40 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cât valora, în 2003, aproximativ un hectar de teren în Constanța acordat în compensare prin dispoziție de primar

ro

22 Dec, 2014 00:00 2140 Marime text

Dan Cornel este unul dintre cei care au beneficiat, în 2003, de terenuri în compensare, obținute în urma unei dispoziții de primar. Dacă pentru teren unitatea de măsură folosită este metrul pătrat, dispoziția nr. 626, semnată de primarul Radu Mazăre, nu face însă precizarea cu privire la moneda în care a fost exprimată valoarea terenului.

Potrivit dispoziției amintite mai sus, în anul 2001, un anume Dan Cornel, cu domiciliul în Constanța, a depus la Primăria Constanța o notificare prin care solicita restituirea în natură a terenului situat în Constanța, cartier Viile Vechi, din Planul cadastral al orașului din anul 1936. Suprafața solicitată era de 9.250 mp, evaluată la suma de 416.250. Doi ani mai târziu, primarul Radu Mazăre semna dispoziția nr. 626, prin care se admitea cererea numitului Dan Cornel, dispunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în atribuirea în natură, teren în compensare, echivalent valoric al suprafeței de 9.250 mp, după cum urmează: FN3 - faleză nord - 1.000 mp (valoare totală 75.000), teren liber (Metropol) - 1.764 mp (valoare totală 105.840), teren liber (Butoaie) - 3.000 mp (valoare totală 120.000), teren Baba Novac - 1.623 mp (valoare totală 29.214), strada Caraiman - 2.132 mp (valoare totală 42.640), zona Caragiale - 300 mp (valoare totală 21.000) și Aurel Vlaicu - târg - 3.000 mp (valoare totală 22.560). Trăgând linie și socotind, terenul propus în compensare a însumat 12.819 mp, cu o valoare de 416.254. Așa cum am precizat la început, unitatea de măsură pentru valoarea terenului nu este precizată în dispoziția nr. 626 din 2003, semnată de primarul Radu Mazăre. Raportat la momentul emiterii documentului, se pare însă că a fost vorba despre USD.
Dispoziția de primar a fost întocmită în baza notificării depuse de Dan Cornel, a referatului nr. 41449/31.03.2003 al Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și a avizului DGFP Constanța. În ceea ce privește comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, aceasta a fost alcătuită, la momentul respectiv, din Nicușor Constantinescu, Constantin Racu, Ramona Petcu Lovin, Ion Marica, Cristian Talpău și Bogdan Ghițulescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii