Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:42 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cat da Oancea pe scoala de scafandri

ro

02 Aug, 2010 00:34 2957 Marime text
cap_1.jpgFive Holding, una dintre afacerile administrate de Gheorghe Oancea, este proprietarul magazinului Brick, dar şi asociat în SC Sigma Trading SA, firmă în care deţin acţiuni primarul Mazăre, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu

Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi a Salvamarilor din România a atribuit contractul pentru construirea şcolii de scafandri.

litoral_construct_-_scoala_de_scafandri_10.jpgDupă cum s-a mai relatat, asociaţia în cauză este condusă de Gheorghe Oancea, mare afacerist local, implicat printre altele în societăţi cum ar fi Five Holding şi Mobitom. Mai mult chiar, Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi a Salvamarilor este posesoarea contractului pentru serviciul de salvamari pe litoral. Banii nu au lipsit în business-urile lui Gigi Oancea, mai ales că au fost alimentate prin contracte de la Consiliul Judeţean şi de la Primăria Constanţa. Five-Holding, Mobitom şi chiar Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi a Salvamarilor din România, sunt nume pe care le regăsim pe lista muşteriilor câştigători de licitaţii la municipalitate şi la CJC. Aşa că nimeni nu s-a mirat când Oancea şi-a pus în cap să-şi facă şcoală de scafandri în asociere cu Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat, condusă de Radu Babuş şi aflată în subordinea Primăriei lui Radu Mazăre.

Terenul de vreo 2000 mp în asociere cu RAEDPP şi bănuţii economisiţi cu grijă au fost de ajuns pentru ca Oancea să-şi îndeplinească visul. Anunţul de atribuire publicat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice spune că pe 6 iulie a.c. s-a încheiat contractul nr. 150 între Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi a Salvamarilor din România şi SC Litoral Construct SA, pentru „lucrări privind realizarea şcolii de scafandri". Anunţul mai spune că lucrarea se va executa „prin orice mijloace (...) conform cerinţelor specificate de autoritatea contractantă". Proiectul include lucrări de infrastructură şi suprastructură, instalaţii pluviale, instalaţii electrice şi de încălzire. Litoral Construct SA a fost unul dintre cei patru ofertanţi şi va primi pentru lucrări 2.919.899,64 de lei fără TVA. Valoarea estimată iniţial era de 2.920.007 lei fără TVA. Societatea Litoral Construct are sediul pe bulevardul I.C. Brătianu nr. 127 şi este administrată de Costică Apetri. Gheorghe Oancea este o figură cunoscută în anturajul primarului Radu Mazăre. Ba chiar, numele uneia dintre societăţile pe care le administrează, Five Holding, este legat de cel al primarului Radu Mazăre. Five Holding este proprietarul magazinului Brick, dar şi asociat în SC Sigma Trading SA, firmă în care deţin acţiuni primarul Mazăre, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu. Aşadar, persoana juridică Five Holding are legături de afaceri cu persoanele fizice Mazăre şi Constantinescu. Potrivit Registrului Comerţului, societatea Five Holding mai este implicată şi în Mira Impex SRL, Italnegro şi Plonge Prest. Administratorul Gheorghe Oancea (Gigi pentru prieteni) are multe business-uri: On Plonge, Plonge Prest, Plonge SRL, Shark SRL şi Five Holding. Mai mult decât atât, Oancea administrează şi SC Mobitom SA, una dintre firmele abonate la bani publici obţinuţi în urma licitaţiilor organizate de Primărie şi de Consiliul Judeţean Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii