Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:36 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Casa de Cultură din Constanţa a fost verificată, ieri, de SPP. Cine este aşteptat, astăzi, acolo şi cu ce prilej

ro

26 Jan, 2019 05:59 3077 Marime text
Astăzi va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa Întâlnirea publică deschisă anuală, organizată în Cetatea Tomisului, „România şi convergentele viitorului”.

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei noastre, „în Constanța, de peste 20 de ani, un grup de oameni de afaceri, universitari, oameni de cultură, elite din mai multe categorii profesionale, oameni de știință, funcționari publici sau artiști, ne-am aflat în creuzetul frământărilor legate de crizele continue care înlănțuie societatea românească”.

În acelaşi document se mai arată că „în ultimii doi ani ne-am definit legătura publică cu cetățenii prin organizarea unei întâlniri deschise anuale în prima sâmbătă de dupa 24 ianuarie a fiecărui an, de la orele 10.00 la 14.00, la Casa de Cultură din localitate”.
 
Manifestările din ultimii doi ani au fost marcate și de forța Centenarului României.

Dezideriu Odet Dudaş, director dezvoltare instituțională ASDR-RD, Director executiv CMR- România, ne-a declarat că în anul 2017 întâlnirea noastră anuală publică deschisă s-a numit „România – starea noastră de veghe”, în anul 2018, „România începe de la Mare”.

Acesta ne-a mai spus că în anul 2019, manifestarea este denumită „România și convergențele viitorului”, considerând energia celor cinci milioane de români plecați în afara României dar și faptul că din poziționarea ca țară membră UE și NATO rezultă că România e deja „plecată” în parcursul global, asta și  datorită descătușării ei de după Revoluția din decembrie 1989.

Tot la ediția din anul 2019 evenimentul are asociată demararea „PROIECTULUI DE ȚARĂ – Inițiativa Dobrogea”.

Întâlnirea publică deschisă anuală 2019 va avea loc, astăzi, 26 ianuarie 2019, de la orele 10.00 la 14.00, la Casa de Cultură Constanța, Sala Mică.

Accesul se va face pe la intrarea dinspre parc și faptul că intrarea in sală se va face pe bază de act de identitate atât timp cât la manifestări participă și Președintele României din perioada 1996-2000, prof.univ.dr. Emil Constantinescu, în calitate Președinte al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.

Mai trebuie spus că ieri, conform procedurilor, angajaţi ai SPP au verificat sălile în care va avea astăzi loc evenimentul.
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii