Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Casa Corpului Didactic Constanța și-a lansat oferta de formare pentru noul semestru

ro

15 Feb, 2021 09:14 2106 Marime text


Casa Corpului Didactic Constanța și-a lansat luna aceasta oferta educațională pentru semestrul al II-lea al anului școlar în curs, programele propuse răspunzând nevoilor de formare și dezvoltare profesională ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar județean.

C.C.D. Constanţa acţionează pentru transformarea mediului educaţional într-unul flexibil şi deschis în permanenţă spre cerinţele comunităţii şcolare şi spre nevoile societăţii civile, din perspectiva politicilor și strategiilor naționale și europene în domeniul educației și formării continue.

Chiar și în contextul reluării față în față a activităților școlare, competențele digitale continuă să reprezinte un factor important în procesul educațional, fiind necesară stăpânirea adecvată a acestora de către personalul didactic.

Astfel, printre cele peste 30 de cursuri acreditate și avizate M.E.C. se regăsesc programe ce pun accent pe îmbunătățirea competențelor digitale în procesul de predare-învățare-evaluare, precum: ”e-Educație timpurie (utilizarea instrumentelor digitale)”, ”Instrumente digitale de evaluare”, ”Utilizarea Microsoft 365 în educație” sau ”Google Educator Nivel 1-Intermediari (O.M.E.N. nr. 3904/05.06.2018 – 100h/25 C.P.T.).

De asemenea, C.C.D. Constanța propune programe și pentru personalul didactic auxiliar din școli și licee, dintre acestea amintind ”Digitalizarea compartimentului administrativ” și ”Managementul bibliotecii școlare în era digitalizării”.

„În oferta de formare a instituției noastre se regăsesc și programe de consiliere și orientare în carieră, ghidul profesorului debutant sau pregătirea pentru examenele de Titularizare și Definitivat.

În acest sens, menționăm faptul că oferta vine în ajutorul colegilor noștri, inclusiv în contextul predării cu ajutorul instrumentelor online, iar profesorii metodiști ai C.C.D. Constanța, împreună cu formatorii instituției – profesori, personal didactic auxiliar și inspectori școlari - sprijină acest demers de modernizare și actualizare a învățământului preuniversitar”.


Pentru mai multe detalii privind programele de formare și activitățile metodico-științifice și culturale, vă invităm să consultați site-ul instituției, secțiunea ”Anunțuri”: https://www.ccdconstanta.ro/anunturi/
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii