Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:41 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Biserica Ortodoxă Rusă a introdus în calendar nouă sfinți români. Cui aparține propunerea. Când sunt prăznuiți

ro

09 Mar, 2018 05:16 2131 Marime text
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a aprobat, în cadrul ședinței de lucru de miercuri de la Mănăstirea Danilov din Moscova,  propunerea Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei, de introducere în calendarul local a unor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română în perioada 1950-2017.

Referatul nr. 8 aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse în data de 7 martie menționează numele celor nouă sfinți români care nu se regăsesc în prezent în calendarul Bisericii Ruse și care vor fi incluși începând cu noua ediție a calendarului ortodox local.
 
Lista completă a noilor sfinți
 
Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit (1/14 septembrie);
Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18/31 decembrie);
Sfântul Domnitor Neagoe Basarab (26 septembrie/9 octombrie);
Sfântul Ierarh Simeon Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei (24 aprilie/7 mai);
Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (30 august/12 septembrie);
Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7/20 august);
Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu (16/29 august);
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești (27 septembrie/10 octombrie);
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (11/24 aprilie).

În data de 24 martie 2017, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis o scrisoare tuturor Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe surori prin care aducea la cunoștință canonizările făcute de Biserica Ortodoxă Română în perioada 1950-2017 și propunea introducerea unora dintre aceștia în calendarele locale.
 
 
Foto: Robert Nicolae/Basilica.ro

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii