Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:56 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Constanța Bilanț al controalelor de prevenire desfăşurate în peste 70 de unităţi de turism de pe litoral

ro

29 Jul, 2019 11:59 1710 Marime text
Pe durata sezonului estival, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa efectuează activităţi specifice în vederea verificării  unităților de turism, restaurante, cluburi și alte obiective.

Astfel, în perioada 22-28 iulie a.c., în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 71 de obiective de turism şi alimentaţie publică, după cum urmează: 44 de unități de turism, 18 restaurante și cluburi, precum și în alte 9 obiective.

În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 380deficienţe. De asemenea, au fost aplicate 376 sancţiuni, respectiv 307 avertismente şi 69 amenzi contravenţionale în valoare totală de 106.500 lei.

Dintre constatările cel mai frecvent menţionate în documentele de control, putem exemplifica:
  • neîntocmirea şi/sau neavizarea planului de intervenţie, la unele unităţi de turism;
  • neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
  • nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatul de siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu, cât şi pentru intervenţie în încăperea centralei termice;
  • lipsa verificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcţii de turism, în conformitate cu reglementările tehnice;
  • exploatarea cu defecţiuni şi improvizaţii a instalaţiei electrice aferentă construcţiilor.Ca urmare a activităţilor preventive desfăşurate şi a sensibilizării factorilor responsabili asupra riscurilor de incendiu existente, la nivelul unităţilor de turism controlate, au fost executate exerciţii de evacuare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii