Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:14 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Bărbat din Medgidia, reținut pentru tâlhărie calificată. Ce a sustras din două locuințe

ro

16 Jun, 2021 13:14 1292 Marime text
  • Bărbat, de 53 de ani, din municipiul Medgidia, reținut pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată
Urmare a cercetărilor în două dosare penale care vizează sâvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța au identificat un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Medgidia, bănuit de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 18 decembrie 2020, în jurul orei 23.00, acesta ar fi pătruns în locuința unei femei, din municipiul Constanța, iar prin amenințarea cu acte de violență, bărbatul ar fi deposedat-o pe aceasta de bani și un telefon mobil.

Totodată, polițiștii au reținut în sarcina bărbatului o altă faptă de tâlhărie calificată, prin aceea că, la data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 23.00, acesta ar fi pătruns în locuința unui bărbat, pe care l-ar fi deposedat de o colivie cu trei păsări, prin amenințarea cu acte de violență.

În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Activitățile s-au desfășurat cu suportul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Medgidia.

UPDATE: Oficial de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța 

La data de 16.06.2021, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, a formulat propunere de arestare preventivă, pentru 30 zile, a inculpatului Ș.D., în vârstă de 54 ani, recidivist, cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 233 alin. 1 – art. 234 alin. 1 lit d și f din Cp cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Cp și tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 233 alin. 1 – art. 234 alin. 1 lit d și f din Cp cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Cp, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Cp.

În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate Ș.D. se rețin următoarele:
- în noaptea de 18.12.2020, în jurul orei 23.00, numitul Ș.D., prin escaladarea gardului și forțarea ușii de acces, a pătruns în interiorul imobilului situat în mun. Constanța, aparținând numitei C.M., unde prin amenințare cu acte de violență a deposedat-o pe aceasta de suma de 1.000 lei și un telefon mobil marca Nokia, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.100 lei;
 - în noaptea de 12.01.2021, în jurul orei 23.00, numitul Ș.D., prin escaladarea gardului, spargerea geamului și forțarea ușii de acces, a pătruns în interiorul imobilului situat în mun. Constanța, aparținând numitului T.N., unde prin amenințare cu acte de violență l-a deposedat pe acesta de o colivie în care se aflau 3 păsări din specia sticleți, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.100 lei.

Cercetările vor fi efectuate în continuare de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă o soluţie în cauză faţă de inculpatul Ș.D.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii