Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:13 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea unui comisar GNM fără interese (documente)

ro

09 Jul, 2014 00:00 2977 Marime text
Andrei Joian, unul dintre cei 12 comisari care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Comisariatului Judeţean Constanţa al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), declara, în 2011, că deţine un apartament în Constanţa, moştenit în 2007, împreună cu Marioara Joian (50%/50%). De asemenea, acesta mai deţine şi o casă de locuit în comuna Agigea, cumpărată în 2008, iar în garaj are un autoturism Dacia Logan fabricat în 2007.

La capitolul datorii, comisarul constănţean declara un credit deschis, în 2007, la BRD, în valoare de 20.000 de lei. Totodată, el menţiona că are de înapoiat Marioarei Joian suma de 70.000 de euro. În 2012, valoarea datoriei la BRD a scăzut, ajungând la 19.133 de lei.
În anul 2013, Andrei Joian declara că mai are în posesie doar jumătate din apartamentul moştenit împreună cu Marioara Joian, în timp ce casa a înstrăinat-o în luna aprilie a aceluiaşi an, Paulei Ilie, prin „contract de întreţinere“.

În acelaşi an, comisarul declara că mai are de achitat o singură datorie, şi anume un credit nou, contractat în 2013 şi scadent în 2018, la BRD, în valoare de 33.000 de lei. Potrivit aceleiaşi declaraţii, Andrei Joian a încasat de la Garda de Mediu Constanţa suma de 19.682 de lei. În 2014, comisarul se răzgândeşte şi hotărăşte că datoria datează din 2012, creditul fiind scadent în 2017. Valoarea acestuia este acum de 25.000 de lei. Venitul anual declarat în 2014 se ridică la suma de 21.471 de lei. În 2011 şi 2012, Andrei Joian nu şi-a declarat veniturile.
Potrivit declaraţiilor de interese aferente perioadei 2011-2014, comisarul Gărzii de Mediu Constanţa nu este membru al vreunui sindicat şi nici asociat sau acţionar la vreo societate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii