Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:46 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autocamion căutat în Austria, oprit în P.T.F. Albița. Cine se afla la volan (galerie foto)

ro

13 May, 2020 19:59 1265 Marime text

Poliţiştii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autocamion marca Man, care figurează în bazele de date ca fiind căutat  de autorităţile din Austria.

În ziua de 12 mai a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova., în vârstă de 41 de ani, care conducea un autocamion marca Man, an de fabricație 2013.

Existând suspiciuni cu privire la documentele de înmatriculare ale autocamionului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Austria la data de 26.02.2019.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autocamionul în anul 2017, contra sumei de 38.000 de euro şi că nu are cunoștință despre faptul că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de  furt, iar autovehiculul, în valoare de  182.400 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Sursa foto: Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii