Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:18 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au fost repatriați, din Germania, 92 de cetățeni români. Printre ei și lucrători sezonieri

ro

24 May, 2020 08:54 1590 Marime text
  • Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul serii de vineri, 22 mai, au revenit în siguranță în țară 92 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Federale Germania (inclusiv lucrători sezonieri care au notificat misiunea diplomatică sau oficiile consulare de pe teritoriul Germaniei cu privire la dorința de a reveni în țară). 
 
Acțiunea a fost inițiată ca o continuare a demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19,

Repatrierea a fost efectuată în urma demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne, în directă colaborare cu autoritățile germane competente.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de o companie privată, pe ruta Nürnberg-Frankfurt-Cluj-Napoca.

MAE reînnoiește apelurile făcute anterior privind verificarea în prealabil a informațiilor publicate pe pagina de internet MAE, respectiv pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

Sursa foto: facebook/MAE
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii