Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:24 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenție la produsele alimentare pe care le cumpărați de pe Facebook! Ce recomandări fac inspectorii DSV Constanța

ro

03 Aug, 2019 00:00 1557 Marime text
Atenție la produsele alimentare care se vând pe Facebook!, este unul dintre avertismentele Direcției Sanitare Veterinare Constanța cu privire la produsele alimentare comercializate pe rețelele de socializare.
 
În urma unui astfel de anunț pe o rețea de socializare, inspectorii au depistat un bărbat care vindea pește stricat. Acesta avea documente legale pentru comercializarea de pește proaspăt de pe data de 10 iulie 2019, însă, la scurt timp de la „deschidere”, publica anunțuri pe Facebook prin care vindea pește marinat și alte produse preparate din pește, contrar avizului DSV și activității autorizate. Astfel, în urma unui control tematic, o cantitate de aproape 300 de kilograme de pește a fost trimisă spre distrugere, după ce a fost declarată neconformă. Camera frigorifică unde era depozitată carnea nu era funcțională, iar mizeria și mirosul erau de nesuportat.
 
Comerciantul a primit două sancțiuni, în valoare totală 22.000 de lei. Inspectorii DSV sfătuiesc cumpărătorii să acorde o atenție sporită la anunțurile de vânzare a produselor din carne, lapte, ouă și a altor preparate, mai ales dacă nu există certitudinea că cei care vând sunt sau nu avizați pentru așa ceva.
 
Cei care doresc să vândă produse de consum o pot face prin avizare de vânzare directă. Inspectorii DSV precizează că toată legislația trebuie respectată, inclusiv modul de depozitare, tranșare etc.
Înregistrarea sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a unităților care produc, procesează, depozitează, transportă și distribuie produse de origine animală sau non-animală este necesară micilor producători, precum și unităților care produc, procesează, depozitează, transportă și distribuie produse de origine animală sau non-animală și care doresc să furnizeze aceste produse alimentare în cantități mici și cu parteneri localizați numai la nivel național sau direct consumatorului final în piețe agroalimentare sau cu ocazia târgurilor, expozițiilor, organizării unor manifestări în perioada sărbătorilor religioase sau a altor asemenea evenimente publice, organizate periodic de către autoritățile locale/județene.
 
Înregistrarea sanitară veterinară se face de către Direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, în baza unei solicitări scrise din partea beneficiarului și reprezintă înscrierea în listele de mai jos, a unităților care produc alimente de origine animală, altele decât cele autorizate sanitar-veterinar.
Pentru unitățile de vânzare directă care îndeplinesc cerințele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor conform legislației specifice direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București emite, într-un termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentației complete, documentul de înregistrare sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor.
 
Următoarele produse primare de origine animală se supun procedurii de înregistrare sanitară veterinară la locul de producere:
a) lapte crud – conform cotei de lapte deținute;
b) pește proaspăt – până la 300 kg/transport pentru peștele capturat în mare și 50 kg/transport pentru peștele capturat în ape dulci;
c) vânat sălbatic în blană sau pene – până la o unitate vânat mare și 10 unități vânat mic din cota de vânătoare alocată;
d) producție anuală de păsări sau lagomorfe – până la 10.000 de capete;
e) melci și moluște bivalve vii – până la 50 kg/săptămână;
f) ouă – provenind de la cel mult 50 de găini ouătoare.
 
Micii producători care expun la vânzare produse primare de origine animală obținute de la animalele din gospodăria proprie trebuie să dețină asupra lor o fișă de sănătate pentru animalele de la care se valorifică produsele, eliberată de medicul veterinar oficial din cadrul circumscripției sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor zonale și vizată trimestrial de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit, în raza căruia își are domiciliul micul producător și sunt crescute animalele. Micii producători trebuie să aplice toate măsurile necesare pentru evitarea oricărui risc de contaminare a produselor primare de origine animală în timpul obținerii și expunerii la vânzare și trebuie să informeze direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, atunci când constată că produsele obținute și destinate vânzării constituie un risc pentru sănătatea publică.
 
În locurile publice amenajate de autoritățile locale/județene, unde sunt expuse la vânzare produsele primare de origine animală, micii producători trebuie să aibă o stare de igienă corespunzătoare, să poarte echipamente de protecție alimentară (halate, șorțuri, bonete și mănuși curate) și să dețină asupra lor un document din care să rezulte că nu suferă de boli care pot fi transmise prin intermediul alimentelor.
 
Citește și:
 
Galerie foto Un constănţean vindea pe Facebook peşte marinat degradat. Inspectorii DSV Constanţa au găsit dezastru la punctul de lucru

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii