Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atac terorist la Londra. Doi români au fost răniţi şi sunt internaţi în spital

ro

22 Mar, 2017 20:52 2691 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe exprimă profundul regret și condoleanțe pentru pierderea de vieți omenești în urma atacului care a avut loc astăzi, 22 martie, la Londra. În aceste momente dificile, Ministerul Afacerilor Externe exprimă întreaga solidaritate cu poporul britanic.

În urma demersurilor de urgență întreprinse de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord pe lângă autoritățile locale, cu privire la identificarea cetățeniei victimelor, Ministerul Afacerilor Externe transmite următoarele:

Din cele mai recente informații obținute de la autoritățile locale, au fost identificate 2 persoane de cetățenie română care au fost rănite. Acestea au fost transportate la spitalele din zonă în vederea acordării asistenţei medicale.

Reprezentanţii MAE precizează că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord +44 20 76027328; +44 20 76029833​; +44 20 76036694​; +44 20 76025193, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord monitorizează în continuare evoluţia situaţiei, menţine legătura cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.

Citeşte şi: 

UPDATE! Panică în Londra. Persoane rănite și împușcături
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii