Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:39 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Bicicletei

ro

03 Jun, 2018 10:29 2196 Marime text
Începând cu 2018, în data de 3 iunie a fiecărui an, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Bicicletei.

Decizia s-a luat printr-o rezoluţie a ONU, în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare din New York, adoptată în data de 12 aprilie 2018, înformează site-ul Alianţei Mondiale a Ciclismului (WCA), potrivit Agerpres.

Rezoluţia, adoptată prin consens de 193 de state membre ale ONU, invită toate statele membre ale ONU şi părţile interesate să celebreze şi să promoveze conştientizarea unei Zile mondiale a bicicletei.

Totodată, statele membre sunt încurajate să acorde o atenţie deosebită bicicletei în strategiile de dezvoltare şi să includă bicicleta în politicile şi programele internaţionale, regionale, naţionale şi subnaţionale.

Alianţa Mondială a Ciclismului şi Federaţia Europeană a Cicliştilor (ECF) au salutat rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cele două organizaţii făcând lobby pentru o Zi mondială a bicicletei, încă din 2016.

Secretarul General al WCA şi ECF, Bernhard Ensink, a declarat, cu acest prilej, că bicicleta reprezintă „o sursă de beneficii sociale, economice şi de mediu - şi aduce oamenii împreună".

Alianţa Mondială a Ciclismului, lansată ca o iniţiativă a Federaţiei Europene a Cicliştilor, la conferinţa Velo-city 2014 din Adelaide, Australia, este o reţea globală de organizaţii neguvernamentale şi ale societăţii civile, cu un interes substanţial în promovarea ciclismului.

Obiectivul principal al reţelei nu este numai să promoveze ciclismul ca mijloc de transport în cadrul instituţiilor internaţionale, cum ar fi ONU, OCDE / ITF, Banca Mondială, dar şi să promoveze şi să sprijine schimbul de cunoştinţe, expertiză şi cooperare între asociaţii de ciclism şi organizaţii din întreaga lume. În prezent, WCA are peste 100 de membri din toate continentele.

Federaţia Europeană a Cicliştilor are peste 80 de membri din peste 40 de ţări şi îşi propune să unească asociaţiile cicliştilor din întreaga lume, oferindu-le o structură la nivel internaţional.

Sursa: Agerpres; sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii