Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:09 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Asociaţia solistului trupei Hara a ratat calificarea - „Vom depune contestaţie“ Ziua Constanţei 2016, organizată de cei care deţin Teatrul de pe Lipscani

ro

05 Apr, 2016 00:00 3798 Marime text


După mai mulţi ani în care Ziua Constanţei a fost lăsată uitării, eveniment în cinstea căruia doar Arhiepiscopia Tomisului mai făcea câte-un Te Deum cu ocazia sărbătorii oraşului, municipalitatea s-a gândit, în an electoral (ce coincidenţă!), să resusciteze această sărbătoare, firească, de altfel, pentru orice localitate.
 
Constanţa nu a mai găsit bani, până în 2016, pentru o astfel de manifestare. Au fost însă comune, cu bugete mult mai sărace, care au reuşit să facă din Ziua Comunei sau Ziua Recoltei adevărate spectacole, care îi atrăgeau chiar şi pe pretenţioşii locuitori ai municipiului reşedinţă de judeţ.
 
După îndelungi dezbateri publice, care s-au lăsat cu nişte gulere (de prin Primărie) şifonate, de organizarea Zilei Oraşului s-au arătat interesate doar două instituţii: una din Constanţa şi alta din Bistriţa. Concomitent, a fost organizată şi licitaţia pentru Ziua Copilului, eveniment care, la fel, nu a mai fost semnalat din 2012. În acest ultim caz însă, nu s-a prezentat niciun ofertant. Iar banii publici puşi la dispoziţie de municipalitate pentru acest eveniment nu erau de ici, de colo: 200.000 de lei.


 
Revenind însă la Ziua Constanţei 2016, această petrecere, care va dura doar o zi, va fi organizată de asociaţia care a fost declarată câştigătoare. Ofertele s-au primit până pe 21 martie, la ora 16.00, dar au fost deschise abia pe 23 martie, la ora 12.00. „În urma desfăşurării procedurii de selecţie a ofertelor pentru atribuirea contractului de finanţare din fonduri nerambursabile în vederea organizării şi derulării proiectului nonprofit de interes general «Ziua Constanţei 2016», a fost desemnată câştigătoare oferta care aparţine Asociaţiei Culturale Mişcarea Teatrală pentru Educaţia Tineretului“, se arată într-un anunţ al Primăriei Constanţa. Cealaltă ofertă a venit din partea Asociaţiei cultural-artistice Hara, din Bistriţa-Năsăud.

Asociaţie constănţeană cu rădăcini la Bucureşti

Cine este însă câştigătorul? Potrivit datelor la zi din Registrul ONG, Asociaţia Culturală Mişcarea Teatrală pentru Educaţia Tineretului a fost înfiinţată în anul 2012 la Constanţa, cu adresa pe strada Muncel, fiind fondată de Luminiţa Munteanu, care este şi directorul acestei asociaţii. Scopul declarat este acela de „mobilizare a oamenilor de teatru, a instituţiilor de spectacol pentru a genera o mişcare care să favorizeze, folosindu-se de mijloace artistice caracteristice, formarea unui tineret sănătos moral“.
Această asociaţie a avut şi patentul asupra Teatrului de pe Lipscani, cel mai mare teatru independent din România. Asociaţia nu este la prima tentativă de a obţine finanţare pentru proiectele sale, având depuse în anii anteriori proiecte culturale, care însă nu au primit finanţare europeană.
 
La eveniment vor fi implicaţi şi studenţii Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius“, care deja au început repetiţiile pentru a pune în scenă piesa „Constantin cel Mare“.

Contracandidat celebru



Cât despre asociaţia care a ratat banii puşi la dispoziţie de Primăria Constanţa pentru Ziua Constanţei 2016, Asociaţia cultural-artistică Hara, aceasta s-a ocupat de organizarea Zilelor Bistriţei în anii anteriori. De această asociaţie se leagă şi numele solistului trupei Hara, Flavius Buzilă. Este înfiinţată în anul 2006 şi este fondată de Dumitru Flavius Buzilă, preşedinte, Marius Tenea Astilean, secretar, şi  Ioana Maria Ardelean, membru. Scopul findaţiei este acela de „a iniţia, a dezvolta şi a implementa prin mijloace legale şi activităţi specifice proiecte cultural-artistice şi educaţionale“.

Ce înseamnă, de fapt, Ziua Constanţei

Evenimentul trebuie să se desfăşoare în ziua de 21 mai 2016, în intervalul orar 10.00 - 21.00, în zona peninsulară. Pe parcursul evenimentului „Ziua Constanţei 2016“, vor avea loc manifestări artistice precum:
- parada costumelor din prima jumătate a secolului XX - doamne costumate în rochii de epocă, cu accesorii specifice, la braţ cu domni eleganţi, care se vor fotografia cu publicul. Parada va începe din Piaţa Ovidiu, către Faleza Cazinoului.
 - artişti stradali: pictori/desenatori, muzicieni în foişoarele de pe faleza Cazinoului, flaşnetari, florărese care să ofere doamnelor câte o floare, toţi costumaţi specific începutului de secol XX;
- figuranţii pentru parada costumelor şi artiştii stradali trebuie să fie în număr suficient de mare, peste 60 de persoane, asigurând astfel atmosfera specifică evenimentului;
- paradă maşinilor de epocă; acestea vor staţiona apoi în zona falezei Cazinoului, unde vor putea fi fotografiate;
- vor defila artişti îmbrăcaţi în costume spectaculoase, pe picioroange;
- statui vivante pe esplanada Cazinoului;
- proiecţii de imagini şi lumini pe teme legate de istoria şi tradiţia oraşului Constanţa, însoţite de o prezentare audio pe faţada unei clădiri reprezentative din zona peninsulară (exclusiv Piaţa Ovidiu);
- expoziţii de artă plastică şi vizuală cu imagini care să prezinte trecutul şi prezentul Constanţei;
- în jurul orei 17.00, în foişorul din faţa comandamentului va evolua o orchestră de muzică clasică sau o fanfară;
- parcarea Poarta 1 şi faleza Cazinoului vor fi iluminate ornamental cu multe felinare şi lampioane
- în jurul orei 22.00, în parcarea de la Poarta 1, se va desfăşura un concert care va cuprinde cel puţin doi artişti/trupe de succes la nivel naţional, care se va încheia cu un foc de artificii cu o durată de zece minute. Artiştii care vor concerta vor fi parteneri în promovarea evenimentului „Ziua Constantei 2016“, prin apariţia în clipul de promovare a evenimentului şi pe afişe.
 
Detaliile privind materialele de promovare a evenimentului şi artiştii care vor concerta vor fi puse la punct de către câştigătorul selecţiei de oferte şi autoritatea finanţatoare, de comun acord. Drumul dintre faleza Cazinoului şi locul de desfăşurare a spectacolului trebuie să fie luminat cu felinare şi lampioane. Evenimentul trebuie să se desfăşoare cu respectarea spectacolelor, iar în cadrul acestora, a reprezentaţiilor (artişti, formaţii muzicale, ansambluri artistice) ce au fost prezentate şi acceptate în cadrul ofertei. Beneficiarul trebuie să asigure posibilitatea transmiterii online a concertului prin intermediul unei camere IP.
 
Câştigătoarea licitaţiei se va ocupa, de asemenea, şi de rezervarea spaţiului pentru desfăşurarea evenimentului, de lumini, de proiectarea decorului şi a costumelor, de amenajarea locaţiilor, de contractarea furnizorilor de servicii, a artiştilor, a echipelor de sonorizare, a producătorilor etc. Acestea  trebuie făcute din timp, pentru a nu perturba desfăşurarea cu succes a proiectului.
 
Totodată, este responsabilă şi de asigurarea şi montarea scenei, a decorului, a instalaţiilor de sunet pentru spectacolele live ale artiştilor, a instalaţiilor de lumini, lasere etc. Beneficiarul are obligaţia să colaboreze cu instituţii de cultură din Constanţa. Mai mult, echipa ar trebui să se ocupe de realizarea într-o manieră profesională a promovării evenimentului prin materiale publicitare şi de prezentare a proiectului atât pe timpul pregătirii, cât şi pe durata desfăşurării acestuia.
 
Modalităţile propuse în acest sens cuprind promovarea în minimum două publicaţii scrise, două canale de televiziune şi în mediul online, prin afişe, flyere, bannere. Producţia de spoturi publicitare, spoturi radio, machete ziar ş.a. intră în sarcina beneficiarului fondurilor financiare nerambursabile; promovarea evenimentului şi a programelor de derulare a spectacolului în toate mediile: radio, presă scrisă, televiziune, mediu online; alocarea unui număr suficient de personal şi de resurse proprii pentru realizarea proiectului.

UPDATE, 05.04.2016

Preşedintele Asociaţiei Hara, Flavius Buzilă, a declarat pentru ZIUA de Constanţa că situaţia s-ar putea schimba. „Vom depune contestaţie!“, a declarat artistul. Procedura poate fi contestată până pe 7 aprilie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii