Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:26 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociaţi noi în firma Legendary Pub SRL

ro

10 Nov, 2016 00:00 1935 Marime text
În Monitorul Oficial a fost publicată hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor societăţii Legendary Pub SRL-D. Potrivit hotărârii, Legendary Pub SRL-D se transformă în Legendary Pub SRL. De asemenea, în societate au fost cooptate Cristina Sorescu şi Anca Alexanda Sorescu, care vin cu aport la capitalul social. În urma cooptării, capitalul social al Legendary Pub SRL va fi deţinut de Cristina Sorescu, cu 990 de părţi sociale, Anca Alexanda Sorescu, cu 990 de părţi sociale, şi Cristina Opriş, cu 20 de părţi sociale. Participarea la beneficii şi pierderi este de 49,5% pentru Cristina Sorescu, de 49,5% pentru Anca Alexandra Sorescu şi de 1% pentru Cristina Opriş. În cadrul aceleiaşi adunări, Cristina Opriş s-a retras din funcţia de administrator, iar în locul ei au fost numite Cristina Sorescu şi Anca Alexandra Sorescu.
 
Mai mult, au fost închise punctele de lucru din Constanţa - bulevardul Tomis nr. 122 (mansardă) şi Piaţa Ovidiu, bl. B, scara A, parter. Sediul social al Legendary Pub SRL a fost stabilit pe bulevardul Mamaia nr 383, corp B, etaj 5. Alte modificări au apărut la obiectul de activitate al firmei, care a fost completat cu următoarele: comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, al băuturilor şi al produselor de tutun, efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe; hoteluri şi alte facilităţi de cazare; parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere; alte activităţi alimentare; închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate; activităţi de interpretare artistică; bâlciuri şi parcuri de distracţii; coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare; activităţi de întreţinere corporală.
 
Potrivit vrajitorul.eu, Legendary Pub SRL-D a înregistrat, la sfârşitul anului 2014, o cifră de afaceri de 188.723 de lei, un profit de 50.926 de lei şi doi salariaţi. La finele anului 2013, firma înregistrase o cifră de afaceri de 35.984 de lei, o pierdere de 48.575 de lei şi doi salariaţi.
 
Reamintim că, în aprilie 2012, un incendiu a cuprins Legendary Pub și restaurantul Beirut de pe bulevardul Tomis. Incendiul a distrus cele două localuri şi a curmat viaţa a trei tinere.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii