Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asfalt nou în zonele rezidențiale din Constanța (galerie foto)

ro

16 Mar, 2020 16:47 1752 Marime text
Echipele SC Confort Urban SRL continuă reabilitarea carosabilului pe arterele secundare din cartierul Faleză Nord. După ce săptămâna trecută muncitorii au asfaltat străzile Ion Vodă, Petru Vulcan și Dragoslavele, tronsoanele delimitate de bulevardul Mamaia și strada Unirii, astăzi s-a intervenit pe strada Timișanei. Suprafața decopertată a fost reabilitată prin turnarea de covor asfaltic. Mâine, lucrările de modernizare a carosabilului vor cuprinde strada Dobrogei.

Concomitent, în cartierul KM 4, s-a frezat zona carosabilă pe strada Petru Cercel, între strada Brizei și bulevardul 1 Mai și pe strada Brizei, tronsonul delimitat de strada Petru Cercel și strada Steluței.

De asemenea, în cartierul Tomis III, se va decoperta suprafața carosabilă la intersecția aleilor Magnoliei și Cameliei.

„Facem apel către conducătorii auto să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se execută lucrări”, transmite Primăria Constanța printr-un comunicat de presă.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii