Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:20 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arhiepiscopia Tomisului Unde va sluji IPS Teodosie în perioada 02-07 noiembrie

ro

01 Nov, 2019 10:33 2597 Marime text
Moșii de toamnă la mănăstirea „Sf. Elena de la Mare”

În prima sâmbătă a lunii noiembrie se face pomenirea de obște a morților, cunoscută sub numele de Moșii de toamnă. Pomenirea celor adormiți este așezată ca simbol al comuniunii dintre credincioșii plecați la Domnul și cei ce trăiesc aici, înaintea începerii Postului Crăciunului (de pe 15 noiembrie).

Pomenirea de toamnă a morților are origine destul de veche. În secolul al IX-lea, la mănăstirea Studion, din Constantinopol, se făcea pomenirea morților în luna septembrie, în secolul al XVII-lea, liturgistul apusean Iacob Goar amintește că grecii făceau pomenirea morților și în prima sâmbătă din octombrie.

În Biserica Rusă, încă din anul 1380, în sâmbăta dinaintea Sfântului Dimitrie se practică pomenirea generală a morților, îndeosebi a ostașilor căzuți în războaie.

Despre pomenirea morților, Sfântul Simeon al Tesalonicului spune: „Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiţi, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare şi unire cu Dumnezeu ca acesta. Deoarece însuşi Sângele Domnului este cel care prin această jertfă se varsă pentru noi, netrebnicii”.

Sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 7.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica mănăstirii „Sfânta Elena de la Mare” (aflată în apropierea stațiunii Costinești), urmată de slujba de pomenire de obște a morților, când vor fi pomeniți ctitorii, printre ctitori numărându-se dr. Alexandru Pesamosca (chirurgul pediatru supranumit „îngerul copiilor) și principesa Elena. Totodată, pacienții Centrului de diagnoză și tratament recuperator „Sf. Elena de la Mare”, din vecinătatea mănăstirii, se pot ruga pentru sufletele celor adormiți.
 
Cinstirea celor mai importanți îngeri

Pe data de 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă cinstește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri.

Conform tradiţiei biblice, Sfinţii Arhangheli sunt căpeteniile tuturor îngerilor şi sunt în număr de șapte, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Mihail, Gavriil şi Rafail. Ceilalți sunt Uriil, Varahiil, Salatiil și Jehudiil.

Sfântul Arhanghel Mihail este cel care l-a pedepsit pe Lucifer atunci când acesta s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar numele lui înseamnă, în ebraică, „Cine este ca Dumnezeu?”.

Sfântul Arhanghel Gavriil este călăuzitorul spre adevăr și „vestitor al tainelor divine”, înger al bunelor-vestiri, deoarece el este cel care i-a vestit Fecioarei Maria că îl va naşte pe Mântuitorul Iisus Hristos,  iar Elisabetei că-l va naște pe Ioan Botezătorul. Numele lui se traduce tot din ebraică prin expresia „omul lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu este tăria mea”.

Biserica cinsteşte pe 8 noiembrie și adunarea tuturor îngerilor, deoarece aceştia sunt slujitori ai lui Dumnezeu şi apărători ai oamenilor în lupta împotriva păcatului.

Totodată, sfinţii îngeri sunt şi ocrotitorii Jandarmeriei Române.

Conform datelor statistice, peste 1.300.000 de români poartă numele Sfinţilor Arhangheli.

Aceasta este ultima mare sărbătoare înaintea postului Crăciunului.
 
Duminică, 3 noiembrie, de la ora 8.30,  ierarhul va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga, din jud. Constanța, ce are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.  

Joi, 7 noiembrie, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia la biserica „Sfinții Îngeri” din Constanța (fosta Capela Militară),  zona Spitalul Județean.

Sursă foto: Arhiepiscopia Tomisului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii