Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:58 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape 900.000 de lei doar în 2015 Pe ce a cheltuit Asociaţia Litoral-Delta Dunării banii adunaţi din taxa de promovare a staţiunii Mamaia

ro

24 Dec, 2015 00:00 2868 Marime text


Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării a prezentat, ieri, în contextul unei conferinţe de presă, bilanţul şi bugetul activităţilor de promovare derulate în acest an.
 
Corina Martin, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării, a ţinut să explice cum au fost cheltuiţi banii proveniţi din taxa de promovare a staţiunii Mamaia. Astfel, participarea la Târgul de Turism al României a golit conturile Asociaţiei de 27.000 euro, din care 9.000 euro reprezintă chiria şi utilităţile Romexpo şi 18.000 de euro  - costuri Tehnice şi Show Mamaia Style. Pentru participarea la târgurile interne organizate de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism. (ANAT) – 6.000 euro.
 
„Pieţele externe pe care ne concentram strategia şi pentru care am alocat resurse sunt Israel, Moldova, Italia, Turcia, Polonia, Anglia, Germania, Grecia şi Cipru. Pentru 2016 avem în vedere Rusia şi ţările arabe. Pentru promovarea stațiunii Mamaia în Israel, Asociaţia Litoral - Delta Dunării a demarat o campanie de promovare pe cele mai importante 5 posturi de radio din Israel, realizarea unui spot radio Mamaia și a unui spot video Mamaia Official în ebraică şi a primelor broşuri oficiale de promovare în ebraică. Bugetul campaniei radio a fost de 23.000 euro, bani proveniţi din taxa promovare a staţiunii Mamaia“, a declarat Corina Martin.
 
Din toamna anului 2014, Asociaţia Litoral - Delta Dunării a demarat campania de promovare a Sezonului 2015, împreună cu hotelierii, agenţiile de turism şi autorităţile locale, prin participarea la târgurile de turism naţionale din Cluj, Timişoara, Braşov, Iaşi, Bacău, Ploieşti, evenimente pentru care s-au cheltuit 31.000 euro. Pentru târgurile internaţionale din Londra, Varşovia, Tel Aviv, Chişinău, Berlin asociaţia a plătit 16.000 euro. De asemenea, din toamna anului 2014 şi pe parcursul anului 2015, asociaţia a achitat 27.000 euro pentru broşuri de promovare a staţiunii Mamaia în limbile română, engleză, germană, italiană, turcă, greaca, ebraică si polonă. La acestea se adaugă infotripurile pentru jurnaliştii şi touroperatorii din Turcia şi Italia - 10.000 euro.
 
Pe 29 octombrie şi 2 decembrie, asociaţia condusă de Corina Martin a susţinut evenimente de promovare a destinaţiilor la Atena (Grecia), respectiv Nicosia (Cipru). Costul evenimentelor organizate împreună cu compania aeriană Blue Air pentru promovarea noilor zboruri către Atena şi Larnaca, au ajuns la suma de 3.500 euro.
 
Un buget de 8.000 de euro a fost alocat pentru promovarea staţiunii Mamaia pe bobul cu care echipa României concurează la Campionatele Europene din sezonul 2014-2015.  Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării a încheiat, spune Corina Martin, un contract de colaborare cu Federaţia Româna de Bob şi Sanie în vederea depunerii candidaturii Staţiunii Mamaia pentru a găzdui Campionatul Mondial de Bob pe rotile în anul 2016.
 
Alţi 10.000 de euro au fost cheltuiţi în baza unui patreneriat, încheiat cu Federația Română de Tenis, prin care Statiunea Mamaia a devenit oficial Team Sponsor al echipei de tenis a României pentru Cupa Davis, desfasurata in Mamaia în perioada 17-19 iulie anul curent.
 
Din taxa de promovare a staţiunii Mamaia au fost organizate următoarele evenimente: Parada 1 Mai      - 01 mai 2015, Smart Driving Series     - 29-31 mai 2015, Parada Mamaia Style - Seara Latino - 18 iulie 2015, Cupa Davis Mamaia - 17-19 iulie 2015, Mamaia Music Awards - 7 august 2015, Mamaia Laser Kids Show -  august 2015, Selfie la Mamaia - august 2015, Gala Superkombat Mamaia Style - 1 august 2015, Mamaia Strongman - 23 august 2015, Festivalul Antic Tomis - 28-30 august 2015, Parada Mamaia Style - Seara antică - 29 august 2015, Mamaia Romantică - 5 septembrie 2015.
 
„La acest calendar s-au adaugat evenimentele bugetate direct de către Primăria Constanţa şi susţinute şi promovate de Asociaţia Litoral - Delta Dunării, printre care Spectacole estivale în Piaţeta Perla Mamaia, Fashion Summer Festival 2015, Triathlon 2015.
 
Ce bani au intrat în conturile asociaţiei din taxa de promovare
 
În anul 2013, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării a încasat suma de 1.100.000 lei (245.000 euro) din care a cheltuit 342.393 lei (76.000 euro). Suma încasată în anul 2014 a fost de 1.435.041 lei (319.000 euro), din care s-au cheltuit 590.643 lei (131.000 euro). Anul 2015 a adus în conturile asociaţiei suma de 300.000 lei (67.000 euro) – transa I, și s-au cheltuit 893.041 lei (199.000 euro), urmand sa primească și a doua tranșă de bani. În conturile asociaţiei a rămas un sold de 1.008.965 lei (225.000 euro), se sustine în raportul prezentat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii