Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:22 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apele Române Operatorii de plaje, scutiți cu 30% de la plata contravalorii contractelor de închiriere

ro

16 Jun, 2020 20:01 1519 Marime text


Administrația Națională „Apele Române” a înaintat prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor către Ministerul Finanțelor Publice o propunere de act normativ  cu scopul de a sprijini operatorii de plaje care au încheiat contracte de închiriere cu Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral.

„Prin actul normativ aprobat astăzi în ședința de guvern, titularii contractelor de închiriere la Marea Neagră sunt scutiți de la plata sumei datorate cu titlu de chirie. Această sumă reprezintă o reducere cu 30% din contravaloarea contractelor de închiriere pentru anul 2020. În mod evident, aceste sume nu vor mai fi incluse la plata datoriilor scadente”, a declarat ERVIN MOLNAR, director general al Administrației Națională „Apele Române”. 


Propunerea legislativă răspunde solicitărilor formulate de operatorii economici care au încheiat contracte de închiriere a plajelor cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, ținând cont de faptul că activitățile aferente sezonului estival 2020 nu se desfășoară la capacitate optimă, datorită măsurilor de protecție stabilite pentru prevenirea răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

„Propunerea noastră își dorește să fie o compensare a pierderilor financiare pe care operatorii de plaje le au sau le-ar putea avea în acest sezon estival” a mai adăugat ERVIN MOLNAR, director general al Administrației Națională „Apele Române”, după ședința de guvern.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii