Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:04 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anul centenar, anul dedicat Marinei Române Mihai Fifor, precizări importante despre modernizarea fregatelor și construirea celor patru corvete

ro

02 Feb, 2018 20:28 1467 Marime text

Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale, a declarat într-o conferință de presă susținută la bordul Fregatei ”Regele Ferdinand” că proiectul privind cele patru corvete multifuncţionale va intra în ședința de Guvern de săptămâna viitoare. Totodată, ministrul a precizat că în cadrul acestui program de construire a celor patru corvete se află şi modernizarea fregatelor “Regele Ferdinand” şi “Regina Maria”.
 

”Am vrea ca 2018, anul centenar, să fie anul dedicat Marinei Române pe programe de înzestrare, pe încadrare. Dacă anul trecut am avut un an de aşezare pe 2% alocat din PIB, şi am demarat parte din programele majore de înzestrare, şi vă reamintesc de primul sistem de rachetă Patriot şi de programul privind transportoarele blindate, anul acesta suntem pregătiţi pe parte legislativă să demarăm programul privind cele patru corvete multifuncţionale. Miercuri, în şedinţa de Guvern împingem proiectul de Hotărâre de Guvern pentru cele patru corvete pentru ca să putem demara programul de dialog competitiv astfel încât acest contract să poată fi semnat până la sfârşitul anului. Vă reamintesc - condiţia esenţială pentru ca acest dialog competitiv să fie câştigat este ca aceste corvete să fie produse într-un şantier naval românesc. Este o condiţie peste care nu am vrut să trecem pentru că din cei 2% alocaţi pentru Apărare, noi am dorit să întoarcem cât mai mult posibil în industria de apărare românească“, a declarat Mihai Fifor, în cadrul conferinței de la Constanţa.


Mâine, ministrul Apărării va ajunge în Mangalia, unde, în Portul Militar, va vizita Divizioanele 150 Nave Purtătoare de Rachete și 50 Corvete.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii